Marele Duce Henri are patru fraţi: arhiducesa Marie Astrid de Austria (n. 1954), prinţul Jean de Luxemburg (n. 1957), prinţesa Margareta de Liechtenstein (n. 1957) şi prinţul Guillaume de Luxemburg (n. 1963).
La 4 martie 1998, a fost numit locotenent-reprezentant al Alteţei sale Regale Marele Duce Jean, în conformitate cu prevederile articolului nr. 42 din Constituţie.
Doi ani mai târziu, la 7 octombrie 2000, prinţul Henri a devenit Marele Duce al Luxemburgului, în locul tatălui său, Jean, care a abdicat, după 36 de ani de domnie.
Marele Duce Henri este cel de-al şaselea suveran al dinastiei naţionale luxemburgheze, fondată în 1890 de Marele Duce Adolphe de Nassau. Tatăl lui Henri a urcat pe tronul Luxemburgului la 12 noiembrie 1964, succedând mamei sale, Marea Ducesă Charlotte (1896-1985).
Monarhie parlamentară
Marele Ducat al Luxemburgului este o monarhie parlamentară constituțională. Guvernul deține puterea executivă.
Țara este împărțită în 4 regiuni electorale, 12 cantoane administrative și 105 municipalități. 12 dintre municipalități au statutul de oraș, cel mai mare fiind însuși orașul Luxemburg.
Capitala Luxemburgului, care se numește tot Luxemburg, este unul din cele trei sedii oficiale ale instituțiilor europene, alături de Bruxelles și Strasbourg.
În Luxemburg există trei limbi oficiale: franceză, germană și luxemburgheză. Doar primele două sunt considerate limbi oficiale ale UE.
Pe ruta spaniolă
Istoria Luxemburgului și importanța sa strategică datează din antichitate, când pe locul actualului oraș Luxemburg a fost fondată o fortăreață romană, care în Evul Mediu a devenit Castelul Luxembourg, un punct important de-a lungul „rutei spaniole” pe când Spania era principala putere europeană, care influența întreaga emisferă vestică în secolele XVI-XVII.
Istoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcția Castelului Luxemburg în anul 963.
În jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important.
Comitatul Luxemburg este ridicat la rang de Ducat în 1354. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând moștenitori legitimi pentru tron.
În secolele următoare, fortăreața Luxemburg a fost în mod constant mărită și întărită de cei care au ocupat-o, între alții, Bourbonii, Habsburgii, Hohenzollernii și francezii. Chiar și după înfrângerea lui Napoleon în 1815, când Congresul de la Viena a conferit autonomie formală Luxemburgului, țara a devenit obiectul unei dispute între Prusia și Olanda.
Independența
Revoluția belgiană dintre 1830–1839 a înjumătățit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea vestică a țării, majoritar francofonă, a fost transferată Belgiei.
Independența Luxemburgului a fost confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia și Franța. În același an 1839, Luxemburg s-a alăturat Confederației germane.
Regele Olandei a rămas șeful de stat al Luxemburgului, cu titlul de mare duce al Luxemburgului până în 1890. La moartea lui Wilhelm al III-lea, tronul Olandei a revenit fiicei sale, Wilhelmina, iar Luxemburg (pe tronul căruia nu puteau sta femei (conform Legeii Salice) i-a fost acordat lui Adolph de Nassau-Weilburg.
Luxemburg a fost invadat și ocupat de Imperiul German în timpul primului război mondial și de către Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich.
A devenit un membru fondator al NATO și al ONU în 1946. În 1957, Luxemburg a devenit unul dintre cele șase state fondatoare a Comunității Economice Europene (devenită apoi Uniunea Europeană), și în 1999 s-a alăturat țărilor care au adoptat moneda unică, euro.
Luxemburg are o suprafaţade 2.586 kmp și 576.249 de locuitori (estimare 2016).
