Mărturii impresionante ale urmașilor martirilor români din Gulagul sovietic, după publicarea Listei prizonierilor căzuți de către ambasadorul la Moscova, Vasile Soare

 

În urma prezentării de către Ambasada României din Rusia a unei liste cu 20.718 eroi români morți în lagărele sovietice, despre care Evenimentul Istoric a relatat aici, pagina de Facebook a ambasadorului român al Moscova, istoricul Vasile Soare, a început să fie asaltată de mesaje de mulțumire și mărturii impresionate ale unor urmași ale victimelor represiunii bolșevice.

Astfel, Monica Joița, care a fost director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, și-a împărtășit „Povestea mea din Săptămâna Luminată 2020”:
„Povestea mea este izbitor de asemănătoare cu alte 20.717 de povești.

Până a închis ochii (în decembrie 2011), Mama l-a așteptat, la propriu, pe tatăl său să se întoarcă din stepele Donului. Fusese dat dispărut la 24 noiembrie 1942 în zona de operațiuni de la Cotul Donului. Bunicul meu i-a fost nu numai Mamei cel mai bun sfătuitor în clipe de mare cumpănă, dar eu și sora mea am fost crescute în cultul loialității, al disciplinei, al comunicării spirituale, ca un omagiu dureros și tenace. La acesta și-a adus contribuția Tata (nici el nu mai este), istoric.
După 1989, Tata a obținut de la Arhivele Militare din Pitești o copie a dosarului Bunicului, care fusese militar de meserie: „A comandat grupa de mitraliere, asigurând siguranța la Punctul de Control al Diviziei Eșalonul I. A ținut inamicul 2 zile departe de P.C. Fiind atacat de forțe superioare, împărtășește el și unitatea sa, soarta celorlalte unități ale Diviziei. A fost un bun element, adevărat camarad, sănătos și rezistent. Era om de nădejde și de acțiune. În urma luptelor avute e dat dispărut la 24 noiembrie 1942”.
În această Săptămână Luminată, în Joia Mare, am citit anunțul domnului ambasador Vasile Soare privind lista integrală a prizonierilor de război români în lagărele sovietice, care nu s-au mai întors în patrie, iar inima mi-a stat în loc, fiindu-ne binecunoscute eforturile constante ale domniei sale referitoare la această mare dramă a poporului român care, cred eu, merită să aibă un loc special în toate predicile și gândurile de Înviere, alături de toți cei care și-au dat viața pentru dreptate și țară: pe câmpurile de luptă, în stradă, în lagăre, în temnițele comuniste …
Astfel, tocmai de aceste sărbători carantinate, după 77 de ani, Bunicul meu s-a întors în patrie și la neamul său! Am aflat în ce lagăr și-a dat obștescul sfârșit și la ce dată (nu a rezistat decât 4 luni în prizonierat).
De Înviere, Mama a surâs din ceruri și a plâns cu lacrimi calde, dar lângă ea se afla împăcat Bunicul meu: sg. maj. ZAMAN NEAGU ALEXANDRU (născut la 16 octombrie 1913, com Șarânga-Pietroasele, jud. Buzău – decedat la 26 aprilie 1943, în lagărul de la Podmaskovski, regiunea Tula).
HRISTOS A ÎNVIAT!”

 

Ilie Bădescu evocă: „Dragostea ranită a lui Dumnezeu a biruit lumea”

 

Profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie, se confesează, într-un comentariu: „Acest fel de rană sufletească nu se cicatrizează. Mama mea și noi dimpreuna am fost mai norocoși. Tata și fratele meu s-au întors din ticaloasa temniță bolșevică dar sănătatea le-a ramas la Poartă Alba și la Aiud. Peste toate, să ne amintim cuvântul unui cuvios de la Mânăstirea Sitaru: „dragostea ranită a lui Dumnezeu a biruit lumea”. Bunicul tău și-a unit suferința cu suferinta crucii lui Hristos și este, iată, biruitor. În vreme ce puhoiul bolșevicilor de ieri și de azi pot întuneca lumea dar nu vor întuneca în veci lumina lui Hristos! Bucurie în lumină! Hristos a înviat!”

Foto:  Bunicul Constantin Malureanu

„Și bunicul meu a fost prizonier în Siberia: Constantin Mălureanu, subofițer în Armata Regala, prins tot la Cotul Donului. Fratele lui a căzut acolo. Îmi pare rău ca nu știu mai multe din cele trăite de el pe front, în prizonierat și după revenirea acasă. A trecut la Domnul în 1984, când eram mic”, afirmă Gelu Mălureanu, care publică și fotografia bunicului său (Foto 1).

 

„Vă mulțumesc în numele bunicii mele care a trait în Vrancea și care și-a așteptat toată viața baiatul (primul născut) să se întoarcă de pe frontul din Rusia. Astăzi, datorită Dvs. știm că se odihnește în eternitate la Volsk”, transmite Liliana Buturică.

 

„Când vorbea despre bunicul, mama se îndrepta spre Rusia își făcea cruce și aprindea candela!”

 

Elena Dumitriu scrie: “Am găsit la litera L numele bunicului meu! Va mulțumesc din suflet domnule Vasile Soare, dumneavoastră și echipei dumneavoastră! Încă nu-mi vine să cred… Acum știu că bunica mea avea dreptate că soțul ei, bunicul meu, a căzut prizonier din primele zile de soldat… Mulți au fost duși la muncă silnică printre care și bunicul meu. Mama mea spunea mereu că este pe undeva pe pământ străin… se îndrepta spre Rusia își făcea cruce și aprindea candela! O lumânare aprinsă pentru bunicul meu Lungu Gheorghe Vasile. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină, Bunul Dumnezeu să odihnească în pace și lumină pe toți moșii și strămoșii noștri!”

 

„Mulțumesc frumos pentru efort.”, scrie Adrian Tofan. “Apare și străbunicul meu (bunicul patern al mamei mele), Ilie Dumitru Onofrei (n. 1911) ca fiind decedat în data de 16 august 1945, la “Spitalul special 3604” din Regiunea KURSK, sat SAPOGOVO (Iskra), raion Kursk, Rusia. Autoritățile comuniste locale spuneau familiei că Ilie se preface mort în Rusia, pentru că de fapt își întemeiase o altă familie în noua lui patrie adoptivă… Soția lui, Elena Cojocaru (n. 11.05.1913 – d. 16.12.1984) a murit văduvă, nedând crezare comuniștilor. Continua să îi facă pomenirea de Sf. Ilie și în alte zile.
Pasionații de genealogie vor avea de muncă acum”.

Foto:  Bunicul poetului Viorel Boldis

Poetul Viorel Boldiș, care trăiește în Italia,  publică și o fotografie cu bunicul lui (Foto 2), despre care scrie: „La Cotul Donului a luptat și bunicul meu, care, din fericire, s-a întors acasă. Când eram mic îmi povestea despre ce a fost acolo, dar întotdeauna plângea. Avea și o medalie. S-a întors de acolo cu părul alb complet și doar era tânăr. A murit în urmă cu câțiva ani, la 92 de ani. În fotografie este cel din stânga imaginii, cel cu mustață. Celălalt din fotografie este fratele mai mare al tatălui meu.”

 

Oana Ursache, lector de română la Universitatea din Granada, scrie la rândul ei, cu emoție: „La Cotul Donului a luptat și Tătaia, care s-a întors de acolo cu sufletul rupt, cu o ură nesmintită față de ruși și cu o furculiță de argint a unui camarad pe care îl pierduse pe front. Toată viața lui a mâncat cu furculița aia. Când mergea la băi și-o lua cu el. De parcă ar fi vrut să îi dea și celuilalt câte o gură de mâncare. Mă gândesc că acum se vor fi regăsit cu toții, bieții soldați români măcelăriți în războaiele cele mari. Hristos a înviat și împreună cu el, bunicii noștri în aceste confesiuni involuntare!”

 

 

Peste 20.000 de familii de români își pot găsi de acum rudele dispărute în Gulagul sovietic

 

Evenimentul Zilei a relatat anul trecut despre un demers istoric realizat de ambasadorul României la Moscova, istoricul Vasile Soare: identificarea a peste 10.000 de prizonieri români pierduți în „Arhipelagul Gulag”, numele lor fiind publicate și de EVZ, AICI, pentru a fi găsite mai ușor de urmașii celor care au plecat în „Războiul Sfânt pentru reîntregirea națională și zdrobirea dușmanului bolșevic”. Acum, de sărbătoarea Sfintelor Pasti, ambasadorul Soare a completat lista lor nominală până la 20.718 de prizonieri de război și deportați, morți între 1941-1956 în lagărele, spitalele, obiectivele speciale NKVD-MVD şi batalioanele de muncă sovietice şi înhumaţi pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.

 

Peste 14 milioane de oameni au intrat în cele circa 30.000 de lagărele sovietice din timpul regimului stalinist, dintre care peste 1.000.000 au fost militari și civili români, cei din urmă în special din teritoriile ocupate complet de bolșevici, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, pentru care, însă, nimeni nu s-a ocupat până acum de identificarea lor, cei mai mulți devenind dispăruți definitiv în taigaua siberiană sau stepele kazahe. Vasile Soare a reușit de altfel să găsească, în perioada în care a fost ambasador în Kazahstan, o comunitate importantă de români, ziși „moldoveni”, urmași ai celor deportați forțat de sovietici, pentru depopularea ținuturilor românești ocupate și înlocuirea lor cu populație rusească. Acum, ambasadorul Soare se bucură că poate aduce puțină lumină în familiile a peste 20.000 de români care nu au mai știut nimic de soarta bunicilor lor, luptători pentru România Mare. Ne alăturăm și de data aceasta demersului său istoric și facem și acum trimiterea către acest document important pentru eternitate, care poate fi descărcat de AICI.

 

Redăm mai jos mesajul ambasadorului Vasile Soare, transmis public la finalul cercetărilor sale de 10 ani în arhivele rusești:

 

O premieră pentru istoriografia românească

 

 

„În Săptămâna Patimilor și în contextul nefericit al pandemiei COVID 19, sunt în măsură să anunț că Ambasada României la Moscova a finalizat procesul elaborării LISTEI NOMINALE INTEGRALE A 20.718 PRIZONIERI DE RĂZBOI (MILITARI) ŞI “INTERNAŢI” (CIVILI DEPORTAŢI) ROMÂNI, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse. 20.718 este numărul maxim de prizonieri de război şi “internaţi” civili – cetăţeni români decedaţi în Rusia care a putut fi identificat în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea noastră diplomatică timp de 10 ani (2009-2019).

Scoaterea la lumină şi aducerea la cunoştinţa urmaşilor şi opiniei publice din România a datelor de identificare ale foştilor prizonieri de război şi deportaţi români care nu s-au mai intors niciodată din Rusia reprezină o PREMIERĂ pentru istoriografia românească. Totodată, rezultatul final al cercetărilor arhivistice ale Ambasadei României la Moscova în problematica prizonierilor de război şi victimelor române ale celui de al Doilea Război Mondial are o simbolistică aparte, dat fiind contextul marcării, în anul 2020, a 75 de ani de la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale.

Lista nominală, întocmită în ordine alfabetică, a celor 20.718 militari prizonieri de război şi civili “internaţi” români decedaţi şi înhumaţi în Rusia poate fi consultată și pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la Relaţii Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.6. Lista este însoţită de Anexa “Locurile de amplasare a cimitirelor multinaţionale de pe teritoriul actualei Federaţii Ruse, în care sunt înhumaţi prizonieri de război și „internați” civili români decedați în anii 1941-1956”.

Ambasada semnalează, de asemenea, publicarea în decembrie 2019 (la Editura Honterus Sibiu) a monografiei “Deportarea în fosta URSS a etnicilor germani din România. Argumente arhivistice ruse”, elaborată de colegul nostru Ilie Schipor, ministru-consilier la Ambasada României la Moscova (2009-2019), care a scos la lumină din arhivele ruse şi calvarul celor peste 70.000 de cetățeni români (în majoritate, de origine etnică germană), deportaţi în contextul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele și batalioanele de muncă ale NKVD/MVD pentru a fi folosiţi la „reconstrucția URSS”. Studiul, care vine să întregească fondul documentar al lucrărilor, studiilor, memorialisticii și cercetărilor științifice publicate până în prezent în România, poate fi consultat și descărcat de pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la Relaţii Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.2.

Un proces de cercetare în 8 arhive, inclusiv cea a FSB

Astfel, se încheie un proces care a durat 10 ani de cercetări efectuate de Ambasada României la Moscova în principalele arhive ruse: Arhiva de Stat a Federației Ruse (GARF – Государственный архив Российской Федерации / ГА РФ), Arhiva Militară de Stat Rusă (RGVA – Российский Государственный Военный Архив / РГВА), Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă (RGVIA – Российский государственный военно-исторический архив / РГВИА), Arhiva de Stat Economică Rusă (RGAE – Российский государственный архив экономики / РГАЭ), Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică (RGASPI – Российский государственный архив социально-политической истории / РГАСПИ), Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei (ȚA FSB – Центральный архив ФСБ России / ЦА ФСБ), Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federației Ruse (ȚA MO – Центральный архив Министерства обороны Российской Федерации/ЦА МО РФ).

Acum mă încearcă un sentiment de liniștire interioară, dacă se poate spune așa în această perioadă complicată, că am încheiat un lung și anevoios drum – acela al recuperării identității, aflării destinului și redării memoriei unui număr de peste 20.000 de români – majoritatea prizonieri de război, alții deportați civili – decedați în lagărele NKVD din Rusia în anii 1941-1956. Îi mulțumesc din suflet colegului Ilie Schipor pentru abnegația de care a dat dovadă în cercetările arhivistice și pentru faptul că în ultimii zece ani mi-a fost alături în parcurgerea acestui drum al căutărilor permanente și în derularea atâtor proiecte dedicate comemorării zecilor de mii de militari și civili români decedați și înhumaţi în Rusia.

Avem mulțumirea unei misiunii îndeplinite, că am reușit să oferim unora din urmașii acestora măcar posibilitatea să afle că bunicii și străbunicii lor au fost identificați, chiar dacă abia la 75 de ani de la încheierea Războiului, pentru că mulți îi știau dispăruți sau nu știau nimic despre ei…În același timp, ne rămâne în suflet regretul pentru totdeauna că nu toți prizonierii noștri de război și cei deportați fără voie din România au avut șansa să fie înregistrați în lagăre în anii 40, ca astăzi ei să poată fi găsiți în arhive, sau pur și simplu mulți sunt încă de negăsit…

Dumnezeu să odihnească în pace pe toate victimele de război române din Rusia! Veşnică lor pomenire!

PAȘTE LUMINAT, CREDINȚĂ ȘI SPERANȚĂ TUTUROR CELOR DE ACASĂ!” Amin.