Articole online

Martirul de pe pod

Prăznuit pe 6 aprilie, Sfântul Mucenic Irineu a fost episcop în oraşul Sirmium (astăzi localitatea sârbă Sremska Mitroviţa) din provincia romană Panonia Inferioară.

Pe vremea marii persecuţii împotriva creştinilor declanşată la ordinul împăratului Diocleţian (284-305), pentru că a refuzat să se lepede de Hristos și să aducă jertfe zeilor, Irineu a fost chinuit şi martirizat prin decapitare, la 6 aprilie 304.

Dintr-un Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium şi că a fost judecat şi condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei romane Panonia Inferioară, în anul 304, pe baza edictelor împotriva creştinilor decretate de împăratul Diocleţian în anii 303 şi 304.

La ordinul expres al Caesarului Galerius, în provinciile dunărene Illyricum şi Pannonia Inferior, în care creştinii erau numeroşi, au fost puse în aplicare edictele imperiale de persecutare a creştinilor.

Printre creştinii arestaţi şi aduşi la judecată s-a numărat şi Irineu, tânărul episcop al cetăţii Sirmium.

Acesta era căsătorit şi avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii puteau fi și căsătoriţi, nu doar monahi – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.

Pentru credinţa sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în faţa guvernatorului Probus. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop.

Irineu a fost supus la chinuri groaznice, pe care le-a răbdat însă cu puterea rugăciunii.

Aflând de suplicii, la locul respectiv au venit părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, l-au sfătuit să se supună poruncii împăratului.

Guvernatorul Probus i-a mai cerut o dată să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor pentru aceşti copii, ca să nu rămână orfani.

Nici aceasta ultima încercare nu a reuşit, astfel că Probus a dat sentinţa: să fie aruncat în râul Sava, afluent al Dunării.

Sfântul Irineu a avut o singură dorință: să fie ucis cu sabia.

Conform Actului martiric, a fost adus la locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava – unde a fost tăiat de ostaşi cu sabia şi aruncat în râul Sava.

Era ziua de 6 aprilie, anul 304.

Registration

Aici iti poti reseta parola