Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade pe litoral și 22 de grade în sudul teritoriului, iar cele minime se vor situa între -2 grade în estul Transilvaniei și 12 grade în Dealurile de Vest.
Cerul, mai mult senin în mare parte a teritoriului, va avea unele înnorări ziua în sud-est și la munte, iar spre sfârșitul nopții în vest – sud-vest, dar numai izolat și trecător va ploua slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.
În București, vremea va fi frumoasă și va deveni ușor răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 8…9 grade.
Sursa: stirimeteo.ro

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin