Maria Cuţarida – Crătunescu, prima femeie medic din România

 

Printre femeile care au așezat România pe coordonatele internaționale ale științei și cercetării medicale se numără personalitatea marcantă, recunoscută şi pe plan internaţional pentru performanţele sale, a Mariei Cuţarida-Crătunescu.

A fost nu doar prima femeie medic din România, ci şi prima femeie doctor în medicină de la noi, cea care a înfiinţat Societatea Maternă şi a organizat prima creşă de fabrică din ţara noastră, militantă feministă într-o perioadă în care această mişcare din ţara noastră începea ofensiva împotriva prejudecăţilor sociale.

S-a născut la 10 februarie 1857, la Călărași, într-o epocă în care femeile abia dacă absolveau opt clase, nu aveau drept de vot, şi doar cele din familii burgheze frecventau liceul, scrie RADOR.

A studiat în Elveția

Încurajată de familie şi ambiţionată de exemplul studentelor la medicină din alte ţări europene, a crezut într-o carieră de intelectuală, a parcurs, mai întâi, studiile liceale la Școala Centrală din Bucureşti şi, apoi, la Zürich, iar după absolvire, în anul 1877, s-a înscris acolo la Facultatea de Medicină.

Însă pentru a-i fi recunoscute diplomele, la Bucureşti, dar şi din cauza dificultăţilor de limbă, s-a transferat la Montpellier, unde a absolvit Facultatea de Medicină.

În toamna anului 1880, când se afla la Montpellier, a scris o petiţie, în atenţia Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, solicitând să i se acorde o bursă pentru continuarea studiilor, pe motiv că, spunea ea, „mijloacele tatălui nu mă mai pot ajuta şi sunt în situaţia de a întrerupe învăţătura”.

A primit bursă

În ianuarie 1881, după cercetarea cererii, Camera Legislativă trimitea răspunsul la petiţia tinerei: „Considerînd că o femeie medic poate aduce servicii însemnate societăţii, considerând că asemenea ştiinţă lăudabilă trebuie încurajată, considerînd că ar fi chiar în dauna societăţii ca dînsa să-şi întrerupă învăţătura, se acordă d-rei Maria Cuţarida o bursă de 2400 de lei pe an, pe timp de patru ani, începînd cu 1 octombrie 1881”.

În Franţa acelor ani erau doar 17 fete care studiau medicina, una dintre acestea fiind Maria Cuţarida.

În ţară, presa vremii i-a urmărit cu interes evoluţia, astfel că în gazetele din România puteau fi citite articole cu titluri precum „O româncă în străinătate vorbește despre succesele sale la studii”, sau „O româncă, doctor în medicină”.

Stagiatură

A efectuat apoi stagiatura și pregătirea doctoratului la Facultatea de Medicină din Paris, unde, în anul 1884, a obţinut doctoratul cu lucrarea intitulată „L’hydrorrhee et sa valeur semiologique dans le cancer du corps del’uterus” – „Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin”, fiind prima femeie cu o astfel de calificare din toate ţările est-europene.

În ţară, istoricii au afirmat la acea vreme că interesul acesteia pentru ginecologie poate fi explicat și de faptul că o femeie-doctor, în această specialitate, ar fi putut fi mai ușor acceptată de colegi și de paciente.

A revenit în România, iar pentru a obține libera practică aici, Maria Cuţarida – devenită şi Crătunescu prin căsătorie – și-a echivalat diploma din străinătate, promovând examenul cu calificativul „magna cum laude”.

Prejudecăți în țară

Însă la scurtă vreme avea să se confrunte cu profundele prejudecăţi sociale din ţară, care considerau că femeia este mult inferioară intelectual bărbatului, fiind respinsă, de multe ori, la concursurile de promovare la care a participat.

Inițial, și-a deschis o clinică particulară, însă, în paralel, în anul 1884, a solicitat un post de medic secundar la serviciul de „boli ale femeilor” în cadrul Spitalului Brâncovenesc, în condiţiile în care practica în spital era esenţială din perspectivă profesională.

Solicitarea i-a fost, însă, respinsă, fără a fi motivată, primind, în schimb, un post de profesoară de igienă…

După un an a primit totuşi un post de medic secundar la Spitalul „Filantropia” din Bucureşti, unde oferea consultaţii gratuite, apoi a participat la un concurs în vederea obţinerii gradului de medic primar ginecolog al secţiei de consultaţii gratuite, însă nu a reușit să îl promoveze, tot din cauza aceloraşi prejudecăţi de gen.

Activitate benevolă

În perioada 1885 – 1898, s-a dedicat asistenţei medicale la Fabrica de Tutun din Bucureşti, îngrijind circa 2.000 de muncitoare.

Și-a continuat activitatea benevolă la Spitalul Filantropia, în anul 1886 devenind şefa catedrei de igienă a Azilului „Elena Doamna”, iar din anul 1891, şi a secţiei de ginecologie de la Filantropia.

În anul 1894, Eforia Spitalelor, cea care administra instituţiile medicale din Bucureşti, a modificat profilul secţiei în care lucra Maria Cuţarida din ginecologie în chirurgie ginecologică, schimbând şi programa concursului, ceea ce a determinat protestele vehemente ale doctoriţei, care i-a acuzat pe diriguitori că încearcă desfiinţarea secţiei de ginecologie, protestele ei fiind, evident, inutile. 

În final, Maria Cuţarida și-a înaintat demisia, şi, încheind practica spitalicească, s-a dedicat asistenţei medico-sociale a mamei şi copilului.

Copiii nevoiași

În anii 1897 – 1898, a pus bazele organizaţiei „Leagănul” şi „Societăţii Materna”, care se dedica ocrotirii copiilor nevoiaşi, fără deosebire de religie, naţionalitate sau legitimitate, iar în anul 1899, a înfiinţat prima creşă internă din România care avea să sprijine mamele muncitoare cu copii.

Este autoarea lucrărilor „Leucoreea” – în anul 1884 şi „Despre leagăne” – în anul 1899.

În anul 1900 a prezentat, la Paris, în cadrul Congresului acţiunilor feministe, lucrarea „Le Travail de la femme en Roumanie” – „Munca femeii în România”, prezentând statistici privind gradul de accedere a femeilor pe scara socială.

Mișcarea feministă

Plasarea sa în fruntea mişcării feministe din ţara noastră a făcut să fie invitată şi la alte congrese ale genului, cum au fost Congresul Protecţiei copilului – de la Bruxelles, 12 – 16 septembrie 1907, şi la Copenhaga – în anul 1910, unde, în aceste cazuri, a oferit detalii despre dezvoltarea concepţiei medicale româneşti împotriva mortalităţii infantile şi despre apariţia şi dezvoltarea creşelor din România.

În anul 1904 și-a închis cabinetul particular, urmând să se ocupe exclusiv de „Societatea Materna”, iar spre finalul vieţii a acordat îngrijiri medicale la Institutul şi internatul Evanghelic, denumit Spitalul Militar temporar nr. 134, în anii Primului Război Mondial.

După încheierea ostilităţilor, având sănătatea şubrezită, Maria Cuţarida – Crătunescu s-a retras din activitatea medico-socială, iar la 16 noiembrie 1919, a trecut la cele veşnice, mult prea devreme, la doar 62 de ani, fiind înconjurată de câteva dintre discipolele sale, care au învățat de la ea ce înseamnă tenacitatea și vocația feminismului.