A urmat cursurile Liceului Comercial de Fete din Oradea (1929), apoi Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj (1934), unde s-a specializat în limba engleză.
Aceasta va fi doar una dintre cele șapte limbi pe care Olga Caba le vorbea, alături de fraceză, italiană, germană, spaniolă, maghiară, suedeză.
Între 1936 şi 1958, cu o întrerupere de doi ani între 1952-1954, a fost profesoară de limba franceză/ engleză la Botoşani, Focşani, Oradea, Bucureşti şi Sebeş.
A debutat cu versuri în revista „Abecedar”, în 1933, colaborând apoi la „Gând românesc”, „Gândirea”, „Revista Fundaţiilor Regale”.
În 1944 publică „Vacanță sentimentală în Scoția”, poate cel mai cunoscut volum al ei, trecând 25 de ani până la publicarea unui nou volum (Poezii, ed. Dacia, 1969).
Explicația constă în represiunea și marginalizarea pe care le-a trăit după instalarea regimului comunist.
Arestată la 16 august 1952, prin ordinul 940, Olga Caba va fi internată administrativ pentru „Apartenență PNȚ” pentru o perioadă de 36 de luni. După încarcerarea la Ghencea (1952), Văcărești (1953) și Mislea (1954), va fi eliberată la 4 martie 1954.
În 1957 Securitatea Alba își propune recrutarea Olgăi Caba pe baza șantajului, însă acțiunile concrete lipsesc.
În 1961 este convocată la Securitate pentru a recunoaște apartenența sa la Mișcarea Legionară, lucru pe care îl refuză, fiind eliberată.
În ianuarie 1964 este deschisă Acțiunea Informativă „Veronica”, în urma căreia Securitatea îi interceptează scrisorile, convorbirile din casă și de la telefon.
Treptat, materialele se acumulează justificând deschiderea Dosarului de Urmărire Informativă Profesoara, pe 3 februarie 1970.
Corespondența cu doi foști deținuți politici, Nicolae Carandino și Wolf Aichelburg, cântărea greu la capitolul vinovăție.
După mai multe confruntări fățișe cu urmăritorii săi, Olga Caba adoptă tactica temperării comentariilor sale, iar lt. col. Aurel Dudaș consideră că „are o poziție corespunzătoare”, propunând închiderea DUI în ianuarie 1971. Însă, în anul următor, acesta va fi redeschis, Securitatea propunându-și explicit recrutarea ei, cu orice mijloace.
Refuzul său fățiș determină continuarea urmăririi, dosarul păstrând nenumărate sarcini T sau S, până în 1977 când apare rezoluția „până la primirea ordinului de desființare”, rezultând că Olga Caba era un „obiectiv” permanent pentru Securitatea Alba.
În ciuda supravegherii continue, a hărțuielii și tensiunilor, scriitoarea se dedică literaturii, publicând cinci romane la editura Cartea Românească între 1976-1988, decedând la 20 iulie 1995.
Sursa: Pagina de Facebook a IICMER
