Cele patru Globuri de Aur câştigate de regretata actriţă Doris Day şi alte obiecte ale acesteia au fost vândute weekendul trecut la o licitaţie ale cărei încasări totale au fost de aproape 3 milioane de dolari, depăşind cu mult aşteptările specialiştilor, au anunţat duminică reprezentanţii casei Julien’s Auctions, citaţi de agerpres.
Printre cele mai bine vândute obiecte la această licitaţie online s-a aflat şi un automobil Ford decapotabil din 1930, care a putut fi văzut în episodul inaugural al „Doris Day’s Best Friends”, un talk-show moderat de celebra actriţă americană în anii 1980. Automobilul s-a vândut cu 96.000 de dolari.
Un Glob de Aur câştigat de Doris Day în 1963 a fost vândut cu 25.600 de dolari.
Toți banii merg la animale
Toate încasările obţinute din vânzarea celor peste 1.100 de obiecte vor fi donate în beneficiul Doris Day Animal Foundation, o fundaţie înfiinţată de artista americană în 1978, consacrată apărării drepturilor animalelor. Potrivit estimărilor casei Julien’s Auctions, licitaţia ar fi trebuit să obţină încasări totale cuprinse între 300.000 şi 600.000 de dolari.
La această licitaţie au fost scoase la vânzare pianul actriţei, rochiile, mobilierul şi zeci de artefacte care reflectă iubirea sa pentru animale, inclusiv bibelouri care reprezintă câini, păsări, porci şi fotografii cu girafe, care decorau reşedinţa sa într-un stil dominat de influenţe rustice.
Licitație on-line
Un ghiveci din alamă decorat cu elefanţi, care i-a fost dăruit de bunul ei prieten Rock Hudson, s-a vândut cu 15.625 de dolari, acelaşi preţ fiind obţinut şi de o brăţară din aur de 14 carate, reprezentând un câine.
Un alt obiect central al licitaţiei a fost o broşă Cartier cu 27 de diamante, care apare într-o fotografie a actriţei Doris Day realizată la sfârşitul anilor 1970. Broşa s-a vândut cu 40.625 de dolari, depăşind cu mult estimările iniţiale, cuprinse în intervalul 800 – 1.200 de dolari.
Scaunul ei directorial din show-ul TV „The Doris Day Show” a fost vândut cu 16.000 de dolari.
Licitaţia fusese iniţial programată în Beverly Hills, dar formatul ei de desfăşurare a fost modificat şi transformat într-un eveniment online din cauza pandemiei de coronavirus.