A fost scrisă, în 1956, de Jay Livingstone şi Ray Evans, o asociere de mare succes, ce a fost recompensată de-a lungul anilor cu 3 premii Oscar pentru muzică de film, unul fiind chiar pentru acest cântec. Deşi e un cântec de sine stătător, el a fost compus pentru un film al legendarului Alfred Hitchcock, Omul care ştia prea multe, cu Doris Day şi James Stewart.
Pentru Doris Day, divă incontestabilă hollywoodiană, piesa a devenit signature song, chiar dacă există peste 100 de cover-uri devenite hit. Day avea să ţeasă un întreg show tv în jurul melodiei, show ce a fost pe micile ecrane timp de 5 ani, din 1968 în 1973.
În tensiunea filmului, cântecul, interpretat de Doris în timp ce-şi pregăteşte fiul pentru noapte, are rolul unei premoniţii sumbre, pentru că “Fie ce-o fi” se va traduce în fapte prin răpirea copilului de către un grup de conspiratori… A doua oară când îl cântă-n film, în faţa unor oficiali, Day plânge la cuvântul “future (viitor)”… dar totul se termină cu bine, băieţelul e recuperat iar conspiratorii sunt fie prinşi fie împuşcaţi… na, că-mi manifest şi sadismul de a povesti finaluri de filme!
Legat de titlul aparte al piesei, el doar pare a fi în spaniolă, în fapt nefiind în nicio limbă. Dacă ar fi fost în spaniolă, forma corectă ar fi fost “Lo que sea sera…”, în italiană ar fi fost “ che sara sara…” şi, oricum, în ambele limbi ar fi lipsit virgula! Se pare că Livingstone a aflat prea târziu de greşeală, piesa fiind deja publicată, copyritgh-ul fiind obţinut. Peste ani, avea să recunoască faptul că, în 1954, a văzut filmul Contesa Desculţă ( cu Ava Gardner şi Humphrey Bogart) şi i-a plăcut inscripţia de pe o piatră funerară, Che sara sara, dar… pe întunericul din cinematograf şi în grabă şi-a notat greşit cuvintele ce aveau să-i inspire piesa de succes mondial… Asta nu face, însă, decât să-i sporească originalitatea şi valoarea, precum unui timbru greşit tipărit.
