Evenimentul Istoric > Articole online > Marea dorință a Regelui Mihai I se împlinește. Osemintele Reginei-mamă Elena vor fi repatriate vineri
Articole online

Marea dorință a Regelui Mihai I se împlinește. Osemintele Reginei-mamă Elena vor fi repatriate vineri

Vineri, 18 octombrie 2019, Regina-Mamă Elena (1896-1982) va fi repatriată, pentru a fi reînhumată la Curtea de Argeş, alături de fiul ei, Regele Mihai I.

Joi după-amiază, la biserica ortodoxă românească de la Lausanne, a avut loc o rugăciune pentru Regina Elena, în ajunul repatrierii sale, anunță romaniaregala.ro.

Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Iosif al Bisericii Ortodoxe Române din Europa Occidentală și Meridională, alături de protopopul ortodox român al Elveției, părintele Adrian Diaconu.

A fost prezent un grup de măicuțe de la Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale.

La rugăciune au luat parte dl Ioan Luca Vlad, membru al Consiliului Regal, și doamna Constanța Iorga, secretar general al Casei Majestății Sale.

După o viaţă şi o moarte în exil, rămăşiţele Reginei-Mamă Elena vor fi aduse în ţară, de la Laussane, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. 

La ora 11:00, la Aeroportul Internaţional Otopeni, aeronava va repatria sicriul Reginei Elena.

La aeroport va avea loc un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România, informează un comunicat al Biroului de Presă al Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

Între orele 12:00-12:45, sicriul va fi depus în Sala Regilor din Palatul Elisabeta din Bucureşti, apoi cortegiul funerar se va deplasa de la Palatul Elisabeta la Curtea de Argeş.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri, 18 octombrie 2019, la ora 16:45.

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, la ora 12:00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală, iar la ora 13:00 va avea loc ceremonia de reînhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Detalii despre întregul program al repatrierii, AICI.

Mesajul Majestății Sale adresat românilor la repatrierea Reginei Elena poate fi citit AICI sau vizionat aici:

 

Registration

Aici iti poti reseta parola