Manneken-Pis, un simbol al dominației masculine?

 

Două picioare din ceramică roz așezate pe două coloane ornate cu arici de mare, corali și scoici, lăsând să țâșnească un fir de apă dintr-un organ sexual feminin proeminent.

 

Acest ansamblu „cultural” înalt de trei metri, care va fi amplasat pe 8 august în Piața Regală din Nantes, îi aparține artistei franceze Elsa Sahal și se numește „Fântână”.

„Opera” va face parte din proiectul cultural-turistic „Voyage à Nantes” și este una asumat „feministă”.

„Fluxul continuu al jetului de urină transmite mesajul că și fetițele pot urina consistent, departe și fără întreruperi”, explică Elsa Sahal în programul de prezentare al expoziției. „Iar acest lucru, în mod ironic, se poate produce în spațiul public, unde doar urinele masculine sunt admise”, spune artista. „Personajul care urinează este un motiv categoric masculin în istoria artei, dar pe care multe artiste femei l-au deturnat începând cu anii 1970.”

Artista explică faptul că titlul lucrării sale, „Fântână”, se dorește „o palmă la adresa lui Marcel Duchamp”, care a provocat scandal la începutul secolului XX, dând acest titlu unui pisoar răsturnat.

În ceea ce o privește pe Marie Dupas, directoarea programului artistic „Voyage à Nantes”, ea consideră că lucrarea Elsei Sahal este o „replică feministă la Manneken-Pis din Bruxelles”, scrie Ouest-France.

Cui i-ar fi trecut prin cap că piciul simpatic care face pipi în capitala Belgiei era un simbol al dominației masculine?

În realitate, Manneken-Pis, o creație a cărei existență este menționată pentru prima dată ăn secolul al XV-lea, legată de un eveniment istoric local, nu are evident nici o legătură cu ideologiile neo-marxiste de azi. Există mai multe explicații legate de simpatica statuie bruxelleză, fără a se ști totuși cu certitudine care este cea reală.

Printre ele, există una care spune că, într-un moment tensionat al istoriei orașului, un puști ar fi făcut pipi la repezeală pe un fitil aprins, care urma să arunce în aer cetatea minată cu praf de pușcă de asediatori.

Totuși, ipoteza preferată de istorici se referă la o bătălie din secolul al XII-lea, în care ducele de Lotaringia ar fi pierit la scurt timp de la începerea ostilităților.

Însă trupele ducale l-au văzut pe micul moștenitor, prezent și el pe câmpul de bătaie, cum face pipi într-o căldare, iar imaginea înduioșătoare și amuzantă a micului inocent i-a îmbărbătat, fapt care le-a adus o victorie zdrobitoare asupra inamicului.

În memoria acelui triumf a fost ridicat un monument, care a fost refăcut în secolul al XVII-lea, în stil renascentist, după modelul amorașilor dolofani, aflați la modă în acea perioadă.

Indiferent care este explicația, Manneken-Pis se bucură de o excepțională popularitate, având în jur de 30.000 de vizitatori pe zi, în vârf de sezon. Un număr egal cu al vizitatorilor Mona Lisei, la Luvru.

Mult mai puțin cunoscută este replica feminină și de un gust îndoielnic, botezată Jeanneke-Pis, instalată la Bruxelles în 1987, când neo-feminismul abia înmugurea. La scurt timp, Jeanneke-Pis a trebuit să fie înconjurată cu bare de fier, pentru a o proteja de reacțiile turiștilor, care nu apreciază întotdeauna modernismul.

Dar acestea sunt detalii, insuficiente pentru a descuraja brave feministe, precum Elsa Sahal sau Marie Dupas să meargă mai departe.

Parteneri