Kremlinul îi bagă în seamă pe hegemonii UE
Potrivit unei surse TASS , negocierile au fost organizate de autoritățile ruse. La discuții sunt așteptați să ia parte Jens Pötner, consilier pentru politică externă al noului cancelarul german, și
Emmanuel Bonn, consilier al peședintelui francez pe probleme de relații internaționale.
„Germania și Franța au arătat clar că propunerea (de dialog. – n.r. ) este încă relevantă. Criza ucraineană poate fi rezolvată doar prin diplomație”, a declarat Steffen Hebeshtreit, purtătorul de cuvânt al guvernului german .
El a comentat, de asemenea, știrile din presă despre intenția cancelarului Olaf Scholz de a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin pentru a conveni un „nou început” în relațiile dintre Moscova și Berlin afirmând că este prea devreme pentru a vorbi despre posibile discuții,.
Anterior, Bild a afirmat că noul cancelar german Scholz intenționează să preia personal controlul asupra dialogului dintre Rusia și Germania . Cancelarul este îngrijorat în special de Ucraina și de aprovizionarea cu gaz, au spus sursele. Potrivit acestora, Plötner și-a petrecut două săptămâni pregătindu-se pentru conversația liderilor din ianuarie, scrie Pravda.
Discuțiile dintre ruși și tandemul franco-german supără pe toată lumea
E puțin probabil ca discuțiile de la Moscova la nivel de consilieri să aibă vreun impact asupra crizei din Ucraina. Rușii le-au convocat numai ca să stîrnească animozități în tabăra occiodentală. Mai exact, au dat apă la moară Franței și Germaniei, care erau foc și pară că Biden nu le-a invitat la negocierile cu Putin. Pe de altă parte, minează puternic relațiile dintre tandemul franco-german și Ucraina, care se vede din nou în situația de a i se discuta soarta fără a i se cere părerea. De asemenea, întâlnirea supără toate capitalele europene (Varșovia de pildă), dar și conducerea europeană de la Bruxelles, pentru că francezii și germanii stabilesc de capul lor ce e mai bine pentru UE.