Mai întâi a fost Caragiali… primul director al Teatrului cel Mare

 

În 1868, când Ion Luca a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa de declamație și mimică preda unchiului neîntrecutului dramaturg de mai târziu, Costache.

Costache Caragiali a fost primul director al Teatrului Naţional, Teatrul cel Mare din Bucureşti cum i se spunea în epocă.

Costache s-a născut în 29 martie 1815, la Bucureşti. A studiat la Academia Grecească din Bucureşti şi la Şcoala de Mimică şi Declamaţie a Societăţii Filarmonice (1835-1838), debutând ca actor într-un rol din „Alzira” de Voltaire (1835), se arată în „Dicţionarul scriitorilor români”, citat de Agerpres.

În calitate de regizor şi actor, a contribuit la organizarea mişcării teatrale româneşti la Botoşani, Iaşi, Craiova, Bucureşti, între anii 1835-1850. A fost primul director-concesionar al Teatrului Naţional din Bucureşti (1852-1855). Profesor de declamaţie şi mimică la Conservatorul de artă dramatică din Bucureşti (din 1867).

Scriitor și publicist

Ca scriitor debutează cu volumul „Scrieri” (1840), care conţine istorisiri patetice şi meditaţii în proză şi versuri.

A colaborat la diferite publicaţii ale vremii, ca „Albina românească” (1840-1844), „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (1844), „Curierul românesc” (1844-1846). A scris o scurtă istorie a teatrului românesc – o primă încercare de acest fel la noi – „Teatrul naţional în Ţara Românească” (1867).

S-a remarcat mai ales prin scrierile sale dramatice, inspirate din realitatea înconjurătoare. „Compuse cu real simţ al scenei, comediile sale înfăţişează cu vervă moravurile vremii sau vicisitudinile tinerei scene româneşti”, notează „Dicţionarul scriitorilor români”.

 

Parteneri