În anii ’80 circula un banc. Cică atunci când Ceaușescu pornea în celebrele vizite de lucru pe la sate, pentru a constata cum recoltele sunt demne de recorduri, o echipă de securiști o lua înaintea lui cu o cireadă din cele mai grase și frummoase vaci și i le prezentau oriunde ajungea. La un moment dat, traseul trecea pe la o grădină zoologică. Luați prin surprindere, securiștii nu apucă să se gândească și duc vacile. Ajunși acolo, își dau seama și le bagă în țarcul de cămile. Le vede nea Nicu și se miră: ”Dar ce, mă, cămilele au coarne?”
”Tovarășu’ secretar general, scăpat un măgar în țarc și ăștia sunt soții cămilelor!”
Alecu Racoviceanu
De câte ori spunem că nu mai avem ce afla despre anii comunismului, mai apare câte un amănunt care ne completează imaginea acelei perioade, atât de diferită de ce trăim astăzi, dar atât de apropiată ca timp.
Cartea ”Adevăruri nespuse despre Nicolae Ceaușescu”, un interviu ”fluviu” între editor și Dumitru Burlan, este o astfel de sursă de amănunte de culoare din perioada 1965-1989, când România a fost condusă de ultimul lider comunist.
Dumitru Burlan a fost locotenent-colonel al Direcției a V-a a Securității, având mai întâi misiunea de a asigura protecția informativă a personalului care deservea reședința soților Ceaușescu din Cartierul Primăverii și apoi de membru al escortei prezidențiale. În această ultimă calitate, profitând de relativa sa asemănare cu președintele, a fost folosit ca sosie a lui Nicolae Ceaușescu.
Sosiile liderilor politici erau și probabil încă sunt o modalitate de a se feri de evenimente neplăcute sau chiar de atentate.
Cartea a apărut în 2017 la Create Space Independent Publishing Platform.
Cum își făcea secretarul general imagine pe seama scrisorilor de la cetățeni
– Despre vizitele în judeţ ce ştiţi?
– Programul vizitei era organizat de către primul secretar al judeţului. Noi ne deplasam înainte cu câteva zile pentru a cunoaşte obiectivele ce se vor vizita, traseele, locul unde se va ţine mitingul, precum şi elementele din baza de lucru (persoanele care într-un fel sau altul voiau să-l contacteze pe Ceauşescu sau să atenteze la viaţa lui).
-Cei de pe plan local prezentau în mod corect situaţia din judeţ?
– În general da, dar mai erau şi cazuri de cosmetizare a succeselor. Bunăoară în judeţul Teleorman, Ceauşescu a inaugurat o şcoală care era finisată numai la parter. L-am întrebat pe primul secretar: „Dacă tovarăşul va dori să viziteze şi etajul, ce veţi face?” „Staţi liniştit! Precis nu o să ceară acest lucru deoarece ar însemna să iasă din traseul programat”. Cu toate acestea, i-am raportat şefului meu situaţia. El mi-a răspuns: „Dacă se va întâmpla aşa, bobârnacele le vor lua cei de la judeţeana de partid.”
-Era adevărat că vacile performante erau mutate de la un C.A.P. la altul cu ocazia vizitelor?
– Da. Ceauşescu, de regulă, vizita două, trei judeţe într-o zi, iar din dorinţa de a-i arăta realizări deosebite în zootehnie, primii secretari de judeţ „împrumutau” unii de la alţii exemplare de rasă mai deosebite. Ceauşescu nu era informat de acest lucru şi chiar, din păcate, se credea în aceste „realizări”.
– De cine vă era teamă în timpul vizitelor din ţară?
– În perioada anilor 1972-1973, Ceauşescu era foarte popular. Nu se punea problema că ar putea surveni vreun atentat din partea românilor. Mai existau, totuşi, persoane nemulţumite, care ar fi dorit să vorbească direct cu Ceauşescu, sau să-i dea scrisori, memorii. Noi aveam indicaţia să oprim aceste persoane. Pentru noi, o scrisoare dată în mâna lui Ceauşescu echivala cu un atentat reuşit, atrăgând după sine măsuri disciplinare. Au mai fost şi perioade când primeam indicaţii să lăsăm oamenii să ajungă la Ceauşescu, să fie lăsaţi să-i înmâneze scrisori. Bineînţeles, asta mai târziu, în decada ’80, când Ceauşescu trecea printr-o criză de imagine şi se încerca, în felul acesta, să se creeze impresia că nu cunoaştea adevărata stare de lucruri şi, prin rezolvarea acestor petiţii, popularitatea lui să crească. Se strângeau saci de scrisori, erau clasificate şi pentru fiecare grupă de probleme se constituiau colective pentru analiză şi rezolvare.
– Cam cât la sută din aceste scrisori se rezolvau?
– În proporţie de 70-80%. Ceauşescu era informat de stadiul rezolvării acestor scrisori şi chiar a înfiinţat la nivelul Comitetului Central P.C.R. şi al Consiliului de Stat, birouri speciale, intitulate „Audienţe şi scrisori”. Acest lucru nu a redus numărul tentativelor de înmânare directă a scrisorilor, oamenii având impresia că dacă reuşesc să-i dea lui Ceauşescu în mână memoriul, acesta va avea şanse mai mari de rezolvare.
Întâlnirea ”dublurilor” de la București
– Existau pericole ce proveneau din afara ţării?
– Ceauşescu avea mulţi duşmani în afară, datorită atitudinii pe care a luat-o la ocuparea Cehoslovaciei – august 1968, precum şi implicării sale în evenimentele din Orientul Mijlociu. Bucureştii devenise o placă turnantă, aici veneau la consultări sau la negocieri reprezentanţii Palestinei, Israelului, Egiptului, Libiei… Yasser Arafat venea, uneori, de două ori pe lună în România. Unele vizite nu erau anunţate oficial. Invitatul sosea în jurul orelor 21-23 şi pleca dimineaţa pe la 5-6. Vă imaginaţi implicaţiile acestor vizite asupra ofiţe- rilor şi subofiţerilor din cadrul Direcţiei a V-a şi U.S.L.A. Deci pentru Ceauşescu, devenit incomod chiar pentru „fraţii” din lagărul socialist, exista pericolul real de a fi înlăturat prin atentat. Mai mult, un atentat care l-ar fi vizat, spre exemplu, pe Yaser Arafat, putea să-l atingă din greşeală şi pe el.
– Să înţeleg că în astfel de momente, dvs., prin faptul că semănaţi mult cu Ceauşescu, l-aţi înlocuit în unele ocazii. Ce puteţi să-mi spuneţi despre asta?
– Astfel de practici există de când lumea. Bunăoară, Sadam Hussein, aţi văzut la televizor, avea, în jur de 20 de sosii. Într- adevăr, într-o perioadă în care conducerea ministerului avea informaţii că era vizată viaţa preşedintelui de nişte agenturi externe, am stat timp de zece zile pe locul lui Ceauşescu în maşina prezidenţială. Ieşeam îmbrăcat ca el, cu pardesiu şi pălărie din sediul C.C.-ului, urcam în maşină, iar alaiul pornea. La circa o jumătate de oră, după plecarea alaiului, venea şi Ceauşescu într-o altă maşină cu un singur antemergător. Interesant este că, la vizita lui Anwar El Sadat şeful statului egiptean, conducerea ministerului a găsit o sosie şi pentru acesta, în persoana colonelului Negrea. Semănau perfect la faţă, numai că Negrea era mai plinuţ. Coloana oficială trecea pe Calea Victoriei spre Consiliul de Stat unde urma să aibă loc recepţia. Admiratorii aplaudau de pe margine şi deodată se anunţă la posturile de radio şi televiziune că la Sinaia, la Pelişor, tocmai s-au încheiat convorbirile oficiale între cei doi preşedinţi. A fost o surpriză pentru toată lumea inclusiv pentru ofiţerii din Direcţie, în clădire erau ospătari, persoane invitate să participe la recepţie. Lipsea doar mâncarea, care luase deja drumul Sinaiei.
