Machiavelli a intrat în serviciul politic al Florenței natale de la vârsta de 29 de ani, ca ministru al Apărării. Curând i se încredințează misiuni diplomatice, ocazii cu care va întâlni somități ale epocii, precum regele Ludovic al XII-lea al Franței, papa Iuliu al II-lea, sfântul împărat roman Maximilian I.
Însă, poate că cea mai importantă întâlnire pentru Machiavelli a fost cea cu Cesare Borgia, un prinț al statelor pontificale.
Perspicace și viclean, Borgia va inspira mai târziu personajul principal din faimosul și influentul tratat politic Principele.
Viața politică a lui Machiavelli intră în declin după 1512, când cade în dizgrație față de puternica familie Medici. Este acuzat de complot, întemnițat, torturat și surghiunit temporar.
În încercarea de a recâștiga o poziție politică și favorurile familiei Medici, Machiavelli scrie Principele, care va deveni lucrarea sa cea mai cunoscută.
Principele a fost publicat pentru prima dată sub formă de broșură în 1513, și sub formă de carte, postum, în 1532.
În ea Machiavelli expune viziunea sa despre liderul ideal: un tiram amoral și calculat pentru care scopul scuză mijloacele.
Principele, nu doar că nu a reușit să recâștige favorurile familiei Medici, dar l-a îndepărtat pe autor de poporul florentin.
Machiavelli nu a mai revenit niciodată în politică, iar în 1527, când a fost restaurată Republica Florentină, el a continuat să fie privit cu suspiciune.
Moare în același an, scârbit și exclus din societatea florentină căreia i-a dedicat întreaga viață.
Deși Machiavelli a fost asociat cu oportunismul diabolic în politică, sugerat de Principele, concepțiile sale reale nu erau atât de extreme.
În scrierile sale de mai mari dimensiuni, precum Discursurile despre cele zece cărți ale lui Tit Liviu (1517) și Istoria Florenței (1525), el se arată un moralist politic mai atașat de principii.
Totuși, până astăzi, termenul „machiavelism” este folosit pentru a descrie o acțiune întreprinsă cu scopul unic al profitului, fără a ține cont de bine și de rău.
*
Machiavelli a fost educat încă din copilărie în spiritul teoriilor umaniste ale istoricilor romani și al poeților care acceptau ca o axiomă superioritatea Antichității.
Deși convins de lecțiile prețioase pe care le poate servi această perioadă din istoria omenirii, el a manifestat încă de tânăr îndoieli față de idealizarea Antichității.
În schimb, el propune o critică a istoriei bazată pe modul în care conflictele sociale au modelat puterea și abuzurile.
Potrivit lui Machiavelli, există trei tipuri de guvernări posibile într-un stat: Monarhia, Aristocrația și Democrația.
Cum florentinul crede că natura omului înclină mai degrabă către rău decât către bine, aceste trei forme pot fi corupte, lăsând loc Tiraniei, Oligarhiei sau Anarhiei.
De aceea, guvernul ideal ar fi un amestec al acestor trei tipuri, și prin aceasta mai dificil de corupt, așa cum fusese cel din Sparta, instaurat de legislatorul Licurg.
Machiavelli descrie într-un mod foarte perspicace, în Discursurile sale despre Tit Liviu politicile folosite de deținătorii bogați ai puterii, pentru a o păstra și a o folosi pentru a-și spori averea.
În conflictul care îi opune pe cei bogați, deținătorii puterii, cu plebea, care dorește să o cucerească, Machiavelli se plasează în mod evident de partea celor dintâi.
El pledează pentru un rol puternic al religiei în stat, considerând că frica de Dumnezeu îi determină pe oameni să facă bine și îi face mai docili.
Machiavelli observă că neglijarea religiei este primul semn al declinului unui stat.
