Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Luther la Worms și salvarea lui de la arderea pe rug
Articole online

Luther la Worms și salvarea lui de la arderea pe rug

În urmă cu 500 de ani, la 17 aprilie 1521, reformatorul Martin Luther a fost convocat la Worms, pentru a-şi revizui teoriile religioase. La 25 mai, acelaşi an, Carol Quintul a emis Edictul de la Worms.

În 1521, a avut loc o dietă imperială privind cazul Martin Luther, cerută de papa Leon al X-lea, în oraşul Worms din Germania, rămas în istorie pentru Edictul de la Worms.

Reuniunea s-a ţinut între 28 ianuarie şi 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.

Luther a fost convocat de împărat şi i s-a cerut să retracteze tot ce afirmase cu privire la Biserica Romano-Catolică şi la suveranul pontif, a cărui autoritate absolută asupra Bisericii o contestase.

Pentru că a refuzat, edictul l-a declarat pe Luther eretic şi a interzis citirea sau deţinerea scrierilor lui.

Edictul de la Worms spunea:

„Din acest motiv, interzicem oricui de astăzi înainte să îndrăznească, fie cu vorba ori cu fapta, să primească, să apere, să ajute sau să favorizeze în vreun fel pe cel numit Martin Luther.

Dimpotrivă, îl dorim prins și pedepsit ca notoriu eretic, așa cum merită, să fie adus personal în fața noastră, sau să fie păzit până când cei care-l vor fi prins ne vor da de veste, după care vom porunci cum să procedeze cu cel numit Luther.

Cei ce vor ajuta la prinderea lui vor fi răsplătiți pentru osteneală”.

În ciuda promisiunii că se poate întoarce acasă în siguranţă, se înţelesese că Luther avea să fie arestat şi pedepsit.

Pentru a-l apăra, prinţul Frederick l-a răpit pe drumul de întoarcere de la Worms spre Wittenberg şi l-a ascuns în castelul Wartburg, salvându-l de la arderea pe rug.

În perioada petrecută la Wartburg, Luther a început traducerea Bibliei în germană.

În cele din urmă, din cauza creşterii susţinerii populare pentru Luther în rândul germanilor şi a protecţiei acordate lui de către anumiţi principi, Edictul de la Worms nu a fost niciodată aplicat în imperiu.

În Țările de Jos însă (inclusiv Belgia și Luxemburgul de astăzi), edictul a fost la început aplicat împotriva celor mai înfocați susținători ai lui Luther.

Aceasta s-a întâmplat deoarece aceste țări se aflau sub autoritatea directă a lui Carol al V-lea însuși.

În decembrie 1521, Jacob Probst, starețul mănăstirii augustine de la Anvers, a fost primul susținător al lui Luther care a fost judecat în conformitate cu edictul de la Worms.

În februarie 1522, Probst a fost obligat să se dezică public de învățăturile lui Luther. În același an, s-au făcut și alte arestări în rândul augustinilor din Anvers. Doi călugări, Johannes van Esschen și Keneth Milar, au refuzat să se dezică și au fost arși pe rug la 1 iulie 1523 la Bruxelles.

Edictul a fost suspendat temporar de către dieta de la Speyer în 1526 dar a fost reinstituit în 1529.

Un copil chinuit

Martin Luther s-a născut în Eisleben, Saxonia, la 10 noiembrie 1483, părinții lui fiind Hans Luther, un părinte anticlerical sever, irascibil, ursuz, și Margaret Ziegler Luther, o mamă timidă, modestă, dedată la rugăciune.

La scurt timp după nașterea lui Martin Luther, familia s-a mutat în Mansfeld, unde tatăl a lucrat ca miner. Tatăl fusese țăran în Möhra, apoi miner la Mansfeld și apoi mic industriaș la Eisleben.

Lui Martin i-au urmat alți șase frați, iar copilăria i-a fost extrem de marcată de severitatea părinților. La școala din Mansfeld a avut parte mai mult de rigoare și severitate decât de catehism.

Într-o zi, de exemplu a fost bătut de 15 ori pentru că a declinat greșit un substantiv. El își va aminti, peste ani, că într-o zi, tatăl său l-a bătut cu atâta zel încât mult timp i-a păstrat adversitatea, iar altă dată mama lui l-a bătut până la sânge pentru că furase o nucă.

„Viața severă și grea pe care am dus-o cu ei,” avea să spună mai târziu Luther, „a fost rațiunea pentru care am căutat mai apoi refugiul în mănăstire și m-am făcut călugăr”.

Tabloul divinității, pe care părinții săi i l-au transmis, reflecta propriul lor caracter: un tată dur și judecător sever, cerând o virtute fără bucurie, și împreună cu soția lui crezând în vrăjitori, în îngeri și demoni de tot felul și de toate specialitățile.

Și Martin a păstrat toate aceste superstiții până la sfârșitul vieții sale. O religie a terorii într-un cămin al disciplinei riguroase a contribuit la formarea tinereții și a credinței sale.

La 13 ani a fost promovat la o școală secundară, ținută de o confrerie religioasă la Magdeburg, iar la 14 ani a fost transferat la școala Sf. Gheorghe de la Eisenach, unde a petrecut trei ani, relativ fericit, în confortabilul cămin Frau Cotta – Ursula Cotta.

În 1501, tatăl lui Luther, căruia îi mergeau afacerile, l-a trimis la Universitatea din Erfurt. Aici studiile erau axate pe teologie și filozofie, care era încă scolastică.

Dar triumfase și aici nominalismul lui Occam și Luther a făcut aici cunoștință cu doctrina lui, după care papii și sinoadele puteau să greșească. Nu agrea scolastica, dar a învățat puțină greacă, puțină ebraică și a citit principalii clasici latini și în special filozofia lui Aristotel.

În 1505 a obținut titlul de licențiat în litere. Tatăl său, mulțumit de el, i-a făcut cadou o scumpă ediție a colecției de legi Corpus Juris, și a fost bucuros când fiul său a început să studieze dreptul.

Călugăria

Deodată, după două luni de la începerea studiilor de drept, spre consternarea tatălui său, Luther care avea 22 de ani, s-a decis să se călugărească. Decizia exprima contradicțiile caracterului său.

Pagini: 1 2 3 4

Registration

Aici iti poti reseta parola