Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria secretă > Lumea Veche distruge Lumea Nouă: Dispariția culturilor
Articole online

Lumea Veche distruge Lumea Nouă: Dispariția culturilor

Lumea Nouă

Lumea Veche distruge Lumea Nouă: Dispariția culturilor

Pe măsură ce ne afundăm în trecut, explicațiile devin mai aproximative, iar supozițiile încep să ia locul argumentelor. De pildă, în ciuda unor teorii, nu se poate afirma precis și fără tăgadă de ce anumite culturi antice, precum cea troiană sau cea filistină, au dispărut din istorie. Războaiele sau cuceririle ar putea fi răspunsul, desigur, și de fapt, de-a lungul secolelor, încă de la anihilarea amaleciţilor în vremurile biblice, cuceririle și colonizările au dus la extincția unor culturi.

Maorii din Noua Zeelandă ar fi putut trece printr-o asemănătoare istorie, mai ales că între 1840-1900 populația s-a redus la jumătate.

Populația maya din America Centrală a dispărut din istorie în secolul X, tot fără a ne putea explica azi exact cum, deși supraviețuitorii au fondat orașe-state, distruse mai târziu de conchistadori. Spaniolii au distrus culturile Americii Centrale și de Sud nu doar prin război, prin vărsare de sânge, ci și prin simplul contact general uman. ,,Lumea Veche” nu a venit doar cu sabia, ci și cu boala, pojarul sau variola, boli pe care azi le numim ,,ale copilăriei”, ucigând culturi. Între 1520-1580, Imperiul Aztec și cel Maya au dispărut din istorie, iar cei care au supraviețuit și-au pierdut treptat cultura. Colonizarea a dus la o nouă configurație etnică în zonă.

În Brazilia, populația indigenă a scăzut de la 3 milioane la 300.00, 95% dintre băștinașii americani murind. Variola a cauzat victime și la nordul continentului. Populațiile indiene mohawk au pierit din cauza acestei boli.

Le-au urmat indienii de pe Coasta de Vest și din Marile Câmpii. Alți indieni au fost strămutați cu totul: este cazul celor 17000 de indieni din tribul cherokee în 1830.

Astăzi, chiar dacă unele populații indiene mai există, cum ar fi navajo, apaș, lumbee, blackfeet, pueblo, cultura nu a scăpat necontaminată, iar genele băștinașilor s-au amestecat cu ale cuceritorilor.

Colonizarea europeană în Australia a fost și ea tragică, între 1788 și 1900 90% din aborigeni dispărând, fie din cauza bolilor, fie din cauza masacrelor. Din cele 600 de populații aborigene câte existau înainte de venirea europenilor, câteva mai luptă azi pentru prezervarea culturii și pentru respectarea drepturilor.

Registration

Aici iti poti reseta parola