El lucrase septămâni întregi la această operaţie de evadare.
Tâlharii îşi procurau lesne mâncarea când aveau bani. Sdrelea mai ales lăsa armele, lua un revolver în buzunar şi se ducea la cârciumă, lua pâini, vorbea cu oamenii şi pleca apoi să-şi vază de drum ca un călător, se furişa şi ducea mâncare lui Cimpoeru.
Cimpoeru pretinde că a treia zi de Paşte, ar fi venit la Bucureşti şi ar fi cumpărat cartuşe de lângă hotelul Dacia.
Instrucţia tâlharilor
D. judecător de instrucţie Lilovici a stat alaltăieri până la orele şase seara la penitenciarul Văcăreşti, făcând instrucţia celor doi tâlhari.
Sdrelea mai ales spune tot ce este întrebat cu o mare sinceritate. Cimpoeru e mai rezervat.
Eri d. Lilovici a plecat din nou la Văcăreşti ca să urmeze instrucţia care nu se poate face în Bucureşti din cauza lumei ce se adună să vadă pe aceşti tâlhari.
Aici se încheie relatarea din „Universul literar”.
Tâlhăriile care le-au adus gloria
Ziarul Adevărul din 29 ianuarie 1894 titra pe prima pagină: „Crimele de astă noapte. Împuşcarea inspectorilor-amănunte îngrozitoare”.
Articolul de la pagina a doua relata cu lux de amănunte despre două tâlhării comise în Bucureşti, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie de către 14-16 indivizi, ce aveau să fie cunoscuţi drept banda Zdrelea-Mărunţelu În aceeaşi noapte, tâlharii au rănit pe doi dintre inspectorii care-i urmăreau.
Timp de şase luni autorităţile n-au reuşit să-i prindă, iar presa centrală a prezentat frecvent, cu umor şi sarcasm, confruntările dintre bandă şi Poliţie; un subiect ce provoca în acelaşi timp teamă, indignare şi amuzament din pricina încercărilor eşuate ale autorităţilor de a pune mâna pe membrii grupării.
Şefii bandei, capetele răutăţilor, erau Gheorghe Nicolae, poreclit Mărunţelu, şi Dumitru Zdrelea, aflăm de pe historia.ro.
