Cu acceptul conducerii PNL, al cărui președinte era Constantin Brătianu, Gheorghe Tătărescu a primit mandatul. Avea să fie ultima guvernare interbelică în care PNL s-a aflat singur la putere.
Această guvernare a fost marcată de redresarea economică după Marea Criză din 1929 – 1933, dar și de întărirea tendințelor autoritare ale lui Carol al II-lea.
Gheorghe Tătărescu s-a apropiat tot mai mult de rege, ceea ce a dus la ruptura cu PNL.
Gheorghe Tătărescu, în 1927, era un adversar declarat al lui Carol al II-lea.
Însă după stingerea din viață a lui Ionel Brătianu, Gheorghe Tătărescu a devenit un adept al apropierii față de Carol al II-lea, mai ales după încoronarea acestuia în 1930.
Carol al II-lea a încurajat o ruptură în PNL, produsă de istoricul Gheorghe Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu.
În 1939, după instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea, Gheorghe Tătărescu a revenit la putere, însă în calitate de prim-ministru al regelui.
Aliat cu comuniștii
După abdicarea lui Carol al II-lea, în septembrie 1940, Gheorghe Tătărescu s-a retras la conacul său, însă, după înlăturarea de la putere a lui Ion Antonescu, el avea să revină în politică.
În 1945, a creat o facțiune liberală, care s-a aliat cu comuniștii.
În Guvernul Petru Groza, Gheorghe Tătărescu a fost numit vicepremier și a primit și Ministerul de Externe.
Însă, în 3 noiembrie 1947, a fost înlăturat din Guvern.
A fost arestat câteva luni, în 1950, dar a fost eliberat din închisoare, după ce a acceptat să devină martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu.
A murit în 1957.
În timpul Primului Război Mondial, Gheorghe Tătărescu a servit drept ofițer de rezervă, însă cu sarcini administrative, din cauza unei probleme la inimă.
În anul 1919, a fost ales deputat PNL în județul Gorj. Era căsătorit cu Arethia Tătărescu, cea care l-a convins pe Constantin Brâncuși să realizeze ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, dedicat eroilor români din Primul Război Mondial.
