După 1924 PCdR a intrat în ilegalitate ca urmare a politicii sale antinaționale, ceea ce nu a însemnat dispariția comunismului în interbelicul românesc. Unii lideri. Unii lideri au pierit însă în URSS în timpul epurărilor staliniste, de pildă Boris Ștefanov. Evoluția liderilor PCdR ilustrează coeziunea și puterea partidului și dependența de sprijinul Moscovei.
Liderii PCdR
Boris Ștefanov Mateiev(1893-1940) a fost un politician comunist român de origine bulgară. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1936-1940). Era unul din nepoții liderului comunist internațional Cristian Racovski, care i-a influențat drumul politic în tinerețe. S- numărat printre fondatorii Partidului Comunist Roman , dar nu a putut fi prezent la congresul întemeietor de la 8 mai 1921, deoarece după ce s-a aflat printre organizatorii grevei generale din 1920 și după ce a fost acuzat de autorități de participare la plănuirea atentatului lui Max Goldstein de la Senat din decembrie 1920, fusese judecat și se afla în închisoare. Congresul al II – lea al Partidului comunist în 1922 a fost ales în Comitetul Politic Executiv provizoriu.
Tot în 1922, împreună cu Gheorghe Cristescu și cu Alexandru Dobrogeanu-Gherea a fost ales în Parlamentul României pe lista Partidului Socialist Comunist, însă alegerea lor a fost invalidată de Parlament. După ce partidul a fost interzis de lege în 1924, în 1927 Boris Stefanko a fost judecat iarăși într-un proces răsunător la Cluj și condamnat la închisoare. Închiderea lui a trezit ecouri în cercurile de extremă stânga din multe țări .În decembrie 1934 a fost propulsat de Comintern ca secretar general al Partidului Comunist Roman, având atuul de a fi „băștinaș”, spre deosebire de unii din predecesorii săi.
Participant în iulie-august 1935 la congresul al VIIlea al Cominternului la Moscova, a primit misiunea de a organiza un așa numit „front antifascist” și în România, ca manevră de întărire a poziției comuniștilor și a filosovietismului în țară. După ce a colaborat, împreună cu alții, la îndepărtarea și la lichidarea în cursul Marii Terori din URSS a multora din tovarășii săi din conducerea Partidului, ca de pildă Elena Filipovici și Marcel Pauker, sub acuzația de troțkism, spionaj etc., el însuși a plecat în anul 1938 în U.R.S.S., lăsând în România o conducere interimară prezidată de Béla Breiner.
Ca mulți comuniști, a fost derutat la început de pactul Ribbentrop-Molotov și de interzicerea condamnării nazismului începând din anul 1939, a încercat apoi sa -i justifice rațiunea. Aflat și el în obiectivul epurărilor fatale din URSS, ar fi fost la început salvat datorită ajutorului din partea lui Gheorghi Dimitrov, dar se pare că le-a căzut în cele din urmă victimă în anul 1940.
Ștefan Foriș (1892–1946) a fost un activist și jurnalist comunist din România și Ungaria, de origine evreiască
În perioada 1940-1944, Foriș a fost secretarul general al PCR. Foriș a fost combatant voluntar în primul război mondial .După război, a aderat la Partidul Comuniștilor din Ungaria și a activat în cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare .În 1919, Foriș s-a reîntors la Brașov.
În 1921 a aderat la nou înființatul Partid Comunist Român (care în 1924 a fost interzis). A fost redactor la două gazete de stânga. În 1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, însă Foriș s-a refugiat în URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena și Berlin. S-a întors în România în 1930 și o parte din pedeapsă a ispășit-o în detenție în 1931- 1935.A fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie 1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și anti antonesciene).
A fost arestat la 9 iunie 1945. Acuzat de trădare (colaboraționism cu Siguranța în anii războiului) de trei membri ai secretariatului PCdR – Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea). Foriș a fost ucis în 1946 de Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), în complicitate cu șoferul său D. Neciu.Pintilie-Bodnarenko și agenți ai Siguranței din Oradea au fost implicați și în asasinarea mamei lui Foriș. Foriș a fost reabilitat de Ceaușescu în 1968.
