Liderii PCdR
Boris Ștefanov Mateiev(1893-1940) a fost un politician comunist român de origine bulgară. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1936-1940). Era unul din nepoții liderului comunist internațional Cristian Racovski, care i-a influențat drumul politic în tinerețe. S- numărat printre fondatorii Partidului Comunist Roman , dar nu a putut fi prezent la congresul întemeietor de la 8 mai 1921, deoarece după ce s-a aflat printre organizatorii grevei generale din 1920 și după ce a fost acuzat de autorități de participare la plănuirea atentatului lui Max Goldstein de la Senat din decembrie 1920, fusese judecat și se afla în închisoare. Congresul al II – lea al Partidului comunist în 1922 a fost ales în Comitetul Politic Executiv provizoriu.
Tot în 1922, împreună cu Gheorghe Cristescu și cu Alexandru Dobrogeanu-Gherea a fost ales în Parlamentul României pe lista Partidului Socialist Comunist, însă alegerea lor a fost invalidată de Parlament. După ce partidul a fost interzis de lege în 1924, în 1927 Boris Stefanko a fost judecat iarăși într-un proces răsunător la Cluj și condamnat la închisoare. Închiderea lui a trezit ecouri în cercurile de extremă stânga din multe țări .În decembrie 1934 a fost propulsat de Comintern ca secretar general al Partidului Comunist Roman, având atuul de a fi „băștinaș”, spre deosebire de unii din predecesorii săi.
Participant în iulie-august 1935 la congresul al VIIlea al Cominternului la Moscova, a primit misiunea de a organiza un așa numit „front antifascist” și în România, ca manevră de întărire a poziției comuniștilor și a filosovietismului în țară. După ce a colaborat, împreună cu alții, la îndepărtarea și la lichidarea în cursul Marii Terori din URSS a multora din tovarășii săi din conducerea Partidului, ca de pildă Elena Filipovici și Marcel Pauker, sub acuzația de troțkism, spionaj etc., el însuși a plecat în anul 1938 în U.R.S.S., lăsând în România o conducere interimară prezidată de Béla Breiner.
Ca mulți comuniști, a fost derutat la început de pactul Ribbentrop-Molotov și de interzicerea condamnării nazismului începând din anul 1939, a încercat apoi sa -i justifice rațiunea. Aflat și el în obiectivul epurărilor fatale din URSS, ar fi fost la început salvat datorită ajutorului din partea lui Gheorghi Dimitrov, dar se pare că le-a căzut în cele din urmă victimă în anul 1940.
Ștefan Foriș (1892–1946) a fost un activist și jurnalist comunist din România și Ungaria, de origine evreiască
În perioada 1940-1944, Foriș a fost secretarul general al PCR. Foriș a fost combatant voluntar în primul război mondial .După război, a aderat la Partidul Comuniștilor din Ungaria și a activat în cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare .În 1919, Foriș s-a reîntors la Brașov.
În 1921 a aderat la nou înființatul Partid Comunist Român (care în 1924 a fost interzis). A fost redactor la două gazete de stânga. În 1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, însă Foriș s-a refugiat în URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena și Berlin. S-a întors în România în 1930 și o parte din pedeapsă a ispășit-o în detenție în 1931- 1935.A fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie 1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și anti antonesciene).
A fost arestat la 9 iunie 1945. Acuzat de trădare (colaboraționism cu Siguranța în anii războiului) de trei membri ai secretariatului PCdR – Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea). Foriș a fost ucis în 1946 de Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), în complicitate cu șoferul său D. Neciu.Pintilie-Bodnarenko și agenți ai Siguranței din Oradea au fost implicați și în asasinarea mamei lui Foriș. Foriș a fost reabilitat de Ceaușescu în 1968.
