Legenda muzicii românești s-a născut pe 2 aprilie și a plecat acum 14 ani

 

La 84 de ani, a semnat un contract de înregistrare a trei CD-uri cu cele mai dragi melodii cântate în cariera sa, care s-au vândut în zeci de mii de exemplare, fiecare.

Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti. Din primele clase primare a făcut lecţii de pian sub îndrumarea mamei sale, precum şi un curs de vioară cu profesorul Glattauer, conform volumului ”Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu” (Editura Viitorul Românesc, 1993).

Părinţii săi şi-au dat seama curând de pasiunea pe care o nutrea pentru muzică şi i-au angajat un profesor de chitară, aceasta fiind, de la început, instrumentul său preferat la care se acompania, după cum însuşi Gică Petrescu mărturisea în amintita carte.

A urmat cursurile Liceului ”Gheorghe Şincai”, timp în care a cântat într-un ansamblu şcolar, la chitară şi vocal. La 15 ani a fost descoperit de compozitorul Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio.

Restaurantul ”Princiar”

Proaspăt absolvent al Liceului ”Gh. Şincai” din Bucureşti, a debutat, la 18 ani, într-o formaţie studenţească, la început cântând la baluri şi concerte de estradă.

Primul contract propriu-zis în calitate de solist l-a avut la grădina restaurant ”Princiar” de pe Şoseaua Kiseleff, unde cânta şi vestitul naist Fănică Luca, iar în vara anului 1933 a fost angajat ca solist vocal al restaurantului ”Lafayette” de pe Calea Victoriei.

În anii ’30 se afirmă profesional, cântând la Cazinoul din Sinaia, alături de orchestra ”Dinu Şerbănescu”, apoi la Radio, unde cântă cu reputatul muzician Iulian Ghindă şi cu formaţia acestuia. Începând din 1936 face înregistrări tot mai dese la casa de discuri ”Odeon”.

Perioadei începuturilor, marcată de turnee concertistice, îi urmează recunoaşterea ca profesionist: angajamente la teatrele ”Alhambra”, ”Gioconda” şi ”Boema” (din 1940) sau la ”Savoy”, sub conducerea lui Ion Vasilescu, şi la ”C. Tănase” (din 1944). A colaborat în acea perioadă cu unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori: Ion Vasilescu, Elly Roman, Mişu Constantinescu, Petre Romea, G. Patrichi.

Actorul

Mai târziu debutează şi ca actor pe scena Teatrului Comic, realizând un turneu de 70 de zile prin ţară cu spectacole precum: „Frate cu dracul” şi „Luna ştie, dar nu spune”, turneu care îi creşte popularitatea. În 1946, cu cântecele „La margine de Bucureşti”, „Suflet candriu de papugiu” şi „Costică, Costică” a reuşit să-l impresioneze pe marele violonist Yehudi Menuhin.

Televiziunea și filmul

În 1960, a început să apară în emisiuni tv iar în anii următori a avut două turnee importante, unul de două luni la Paris, alături de Stela Popescu şi Mircea Crişan, iar celălalt în Israel, alături de Florin Piersic şi Doina Badea. Şlagărele „Căsuţa noastră”, „Uite-aşa aş vrea să mor” sau „Du-mă acasă măi tramvai” au fost înregistrate la Electrecord între anii 1966 şi 1971.

Viaţa cântăreţului Gică Petrescu a constituit subiectul unui film, ”Muzica e viaţa mea”, singurul în care maestrul a jucat.

Se numără printre puţinii interpreţi din lume care şi-au imprimat muzica începând de la discuri de patefon, de pick-up, casete până la CD-uri. De asemenea, despre viaţa cântăreţului s-a scris o carte – ”Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu”, semnată de George Sbârcea.

Timp de 34 de ani a fost căsătorit cu Cezarina Moldoveanu, poetă şi scriitoare, care a contribuit la succesul său. După moartea soţiei sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susţină spectacole.

Printre şlagărele cântate de Gică Petrescu se numără: ”Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”, ”Costică, Costică”, ”Ia mai toarnă un păhărel”, ”Uite-aşa aş vrea să mor”, ”Du-mă acasă, măi, tramvai”, ”Zi-i una mai săltăreaţă”, ”Cel mai frumos tangou”, ”Astăzi e ziua ta”, ”Să-mi cânţi cobzar”, ”Iubesc femeia”, ”Bucureştiul meu iubit”, cântece fredonate de generaţii întregi. Talentul său vocal şi componistic, vocaţia pentru un anumit gen al muzicii uşoare i-au conferit un statut aparte în peisajul muzical autohton.

A primit numeroase premii şi distincţii de-a lungul timpului – Artist Emerit al Republicii Populare Române (1964) ”pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”; Ordinul ”Meritul Cultural” clasa a II-a (1968); Premiul discului – Electrecord (1968); ”Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” – Radiodifuziunea Română (2001); Life Time Award – MTV Romanian Music Awards (2004); Premiul special ”Cântecul e viaţa mea” – Radiodifuziunea Română (2005).

La 5 mai 2003, i-a fost acordat Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică.

Gică Petrescu a murit la 18 iunie 2006 şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.