Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Legătura dintre moartea lui Aurel Vlaicu și scaunul ejectabil
Articole online

Legătura dintre moartea lui Aurel Vlaicu și scaunul ejectabil

Doi români, Anastase Dragomir și Tănase Dobrescu, sunt cei care au avut primii ideea unui scaun ejectabil.

Ei au obținut patentarea oficială a unui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenții sub numărul 678.566 din 2 aprilie 1930, dar cu prioritatea patentării datată anterior la 3 noiembrie 1928, data depunerii cererii de brevetare – FRD678566 19281103, sub numele oficial de Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne (Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de locomoție aeriană).

La 25 august 1929, pe aeroportul Paris-Orly din Paris, a fost experimentată prima cabină catapultabilă de avion, inventată de Dragomir și Dobrescu, prima versiune a scaunului ejectabil.

Anastase Dragomir s-a născut în Brăila în 1896. El a fost marcat de decesul lui Aurel Vlaicu în timpul unui zbor efectuat în 1913 cu scopul de a traversa Carpaţii.

Evenimentul tragic a stat la baza dorinţei sale de a dezvolta diverse sisteme de siguranţă pentru piloţi, iar pentru a-şi pune ideile în practică a plecat la Paris, unde s-a angajat la mai multe fabrici de avioane.

Ajutat de Tănase Dobrescu

Pe parcursul mai multor ani de studii şi experimente la locurile sale de muncă, Anastase Dragomir reuşeşte să dezvolte un prim sistem real de siguranţă, iar în demersurile sale a fost ajutat de un alt român, Tănase Dobrescu.

Astfel, în 3 noiembrie 1928, el a înregistrat în Franţa cererea de brevet despre care am vorbit mai înainte.

Potrivit cererii, invenţia reprezenta „un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”.

Mecanismul includea o serie de comenzi care puteau fi apelate de pilot înainte şi după ejectarea din avion, pentru a oferi un minim de control.

Dragomir a reuşit să testeze pentru prima oară invenţia la aproape un an distanţă, în 25 august 1929 (unele surse precizează data de 29 august), din cauza numeroaselor dificultăţi financiare prin care trecea industria aviatică.

În cadrul testului, desfășurat lângă lângă aeroportul Orly, a fost utilizat un avion al companiei franceze Farman în care a fost montată o cabină catapultantă, iar experimentul a fost un succes real.

Presa franceză a vremii a lăudat invenţia românului.

Impulsionat de acest succes, Dragomir revine în ţară şi colaborează cu Serviciul Tehnic al aviaţiei române pentru a pune la punct o experienţă similară.

Cu ajutorul căpitanului Constantin Nicolau, Dragomir repetă demonstraţia cu cabina catapultabilă în 26 octombrie 1929 pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti cu ajutorul unui avion Avia.

Anastase Dragomir a lucrat apoi la îmbunătăţirea cabinei sale catapultabile.

El a introdus o serie de factori, cum ar fi rarefierea aerului la peste 4.000 de metri altitudine, scăderea drastică a temperaturii într-o astfel de situaţie sau curentul de aer cu forţa de 3 tone care izbeşte pilotul care se catapultează dintr-un avion care zboară cu 1.000 de kilometri pe oră.

Dragomir obţine un nou brevet de invenţie în 1950 cu numele de „celulă paraşutată”, însă de data aceasta vorbim de unul românesc, care în descriere menţiona „folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus; folosirea unei cabine etanşe sau semietanşe, în funcţie de efectuarea zborului la anumite înălţimi şi folosirea pentru cabinele semietanşe a unui dispozitiv mecanic care să permită, în caz de nevoie, debitarea oxigenului şi aerului necesare vieţii“.

Zece ani mai târziu, Dragomir şi-a pus ideile în practică şi în cazul avioanelor de pasageri, cu un sistem care prevedea cabine catapultabile pentru fiecare pasager.

Invenţiile lui Anastase Dragomir au fost preluate inclusiv de armata americană, inginerii americani îmbunătățind cabina catapultantă şi transformaând-o într-un veritabil scaun ejectabil.

Acesta a fost implementat ulterior pe avioanele supersonice militare, iar în prezent scaunul ejectabil a devenit o componentă banală a acestor aparate de zbor.

Anastase Dragomir a încetat din viaţă în 1966, la vârsta de 70 de ani.

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA