Apropierea zilei de 26 ianuarie, când se împlinesc 102 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, vă va umple news-feed-ul de tot felul de informații care ar trebui să vă convingă fie de glorioasele culmi ale industrializării pe care ajunsese România Socialistă fie despre stima de care s-ar fi bucurat Ceaușescu în întreaga lume, de o parte și de cealaltă a Cortinei de Fier.
Ca de obicei, adevărul rămâne în seama arhivelor și el diferă de cel de pe Facebook sau din discuțiile de la birtul satului.
În cel mai recent număr al revistei Evenimentul Istoric găsiți un material deosebit al istoricului Eliza Gheorghe dedicat uneia dintre cele mai controversate teme ale perioadei: bomba atomică românească?
Se pregătea Nicolae Ceaușescu să intre în clubul select al marilor puteri care dețineau temuta armă de distrugere în masă? Discursul violent împotriva cursei înarmării nucleare ascundea pașii făcuți de România Socialisă pentru a își dezvolta capacitatea tehnică pentru a produce bomba? Erau adevărate zvonurile sau erau aruncate pe piață de ultimul dictator comunist pentru a îi ține la distanță pe adversarii din țările ”vecine, prietene și surori”, atinși de schimbările Perestroikăi sau ale ”revoluțiilor de catifea”? Ne referim, normal, la URSS și Ungaria.
La toate aceste întrebări răspunde Eliza Gheorghe în paginile revistei, dar noi ne propunem să readucem în atenție momentul în care bomba atomică a lui Ceaușescu a devenit știre internațională, făcând marile ziare, radiouri sau televiziuni să comenteze și cancelariile să se pună pe analizarea informațiilor.
În 1989, din aprilie până mai, România lu Ceaușescu era știre. În timp ce valul schimbării atingea toate țările din Blocul Estic, în RSR nu se anunța nimic. Mai mult, pe 14 aprilie, secretarul general al PCR încearcă o lovitură de imagine.
Presa străină, în special cea americană, a preluat o afirmație făcută de Nicolae Ceaușescu pe 14 aprilie 1989: ”Dacă vrem, putem produce bomba nucleară!”
Relatările vremii, preluate cu nonșalanță și în ziarele din zilele noastre, avide de informații din trecut ca și de cele de maximă actualitate, au păstrat citarea ca atare.
Numai că ea era viciată, iar forma corectă, reconstituită pe baza unor documente din 1989, o găsiți tot în revistă.
Ce se întâmplase de fapt?
