Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria secretă > Lecția pe care UE și SUA nu vor să o învețe din prăbușirea Imperiului Roman
Istoria secretă

Lecția pe care UE și SUA nu vor să o învețe din prăbușirea Imperiului Roman

Inflația face ravagii. Nu numai în România, ci și în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Nici nu e de mirare, date fiind sumele imense care sunt tipărite și urmările economice ale măsurilor orin care guvernele au încercat să blocheze pandemia. Numai că efectele acestei inflații sunt foarte periculoase, după cum ne învață istoria Imperiului Roman.

Căderea Imperiului Roman este, fără îndoială, un subiect foarte bine studiat de istorici, sociologi și politologi. Explicațiile acestei catastrofe tind să se concentreze pe factorii geopolitici, pe schimbările sociale și politice. Evident, toate aceste evoluții au fost cu siguranță importante și au contribuit la declinul Romei, dar a mai existat o schimbare care le-a declanșat, facilitat și amplificat pe care cercetătorii o subestimează- inflația.

Dacă studiem istoria Imperiului Roman, observăm că sistemul financiar a fost primul care a căzut. Manipularea și deprecierea monedei au fost la rădăcina tuturor relelor și a declanșat, mai întâi, o prrăbușire economică și apoi opresiunea sociopolitică Dacă observăm succesiunea evenimentelor din această perspectivă, căderea Imperiului Roman oferă multe lecții și avertismente celor care conduc astăzi planeta

Bani nesănătoși îmbolnăvesc societatea

Originile prăbușirii imperiului trebuie căutate la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. și în secolul al III-lea d.Hr., o perioadă numită de istoricii romani „Criza secolului al III-lea”. În acea perioadă, revoltele sociale și politice au zguduit Imperiul făcând necesare cheltuieli militare și publice mari, care au schimbat pentru totdeauna structurile, valorile și instituțiile fundamentale.

După cum a subliniat profesorul Joseph Peden în prelegerea sa „Inflația și căderea Imperiului Roman”: „Moneda de bază a Imperiului Roman până în prezent – ​​vorbim despre anul 211 d.Hr. – a fost denarul de argint introdus de Augustus la sfârşitul secolului I î.Hr. Acesta conținea în jur de 95 la sută argint Denarul a continuat să fie, pentru aproape două secole, mijlocul de schimb de bază în imperiu. Până la vremea lui Traian în 117 d.Hr., denarul ajunsese să mai aibă doar aproximativ 85% din argint, în scădere față de 95% în timpul lui Augustus.
Chiar și după ce Traian a cucerit Dacia și a ameliorat criza financiară cu aurul lui Decebal, moneda a contiunuat să se deprecieze. În timpul lui Marcus Aurelius, în 180, acesta a scăzut la aproximativ 75% argint. Pe vremea lui Septimius, a scăzut la 60 la sută, iar în vremea lui Caracalla a ajuns să conțină numai 50% argint…
Caracalla a degradat și moneda de aur. Sub Augustus, aceasta avea o paritate de 45 de monede pentru un ban de aur. Caracalla a făcut 50 la un Aureus. La 20 de ani după el, Aureus circula la 72 de monede, dar partâitatea a fost redusă la 60 la sfârșitul secolului de către Dioclețian, pentru a fi ridicată din nou la 72 de Constantin. Deci, chiar și monedele de aur au fost de fapt umflate.
Adevărata criză a izbucnit, însă, după Caracalla, între 258 și 275, într-o perioadă de intens război civil și invazii străine. Împărații au distrus practic monedă de argint. Până în 268, în denar mai era doar 0,5% argint.”

 

Imperiul roman, distrus de inflație

Drept urmare firească, un val inflaționist a pus stăpânire pe economia imperiului, prețurile crescând cu aproape 1000%. Comerțul și producția agricolă au fost puternic afectate de scăderea prețurilor, iar această criză s-a tradus curând în tensiuni sociale de amploare.
Planificatorii centrali din acea vreme, la fel ca colegii lor de astăzi, credeau că pot controla și răsturna legile economice de bază prin edicte și forță brută. Au introdus un control al prețurilor, care, previzibil, făcut să înflorească piața neagră. Așa după cum vedem și astăzi, în loc să salveze sectoarele pe care le-au devastat deja prin politicile lor, planificatorii centrali au exacerbat criza.

Fixarea prețurilor a dus la stimulente și practici perverse precum tezaurizarea și acumularea de stocuri. Cu cât statul insista mai mult cu constrângerea și forța pentru a „îmblânzi” dinamica naturală a pieței, cu atât decalajul dintre cerere și ofertă devenea mai mare. Rezultul a fost no generalizare a lipsurilor, creșteri chiar mai mari ale prețurilor și, în cele din urmă, tulburări sociale. Disperarea statului s-a manifestat și prin majorări de taxe, care în cele din urmă au devenit atât de oneroase încât echivalau cu exproprierea. Proprietarii au fost forțați efectiv să-și părăsească pământul, iar gestionarea proprietăților lor a fost încredințată unor camarile politice.

Banii au schimbat profund societatea

Cheltuielile nesăbuite, în special pentru armată, și intervențiile chiar mai agresive pe piață au urmat rapid. Statul roman a început curând să semene cu instituțiile noastre politice moderne, pe măsură ce puterea și controlul direct asupra vieții cetățenilor au devenit din ce în ce mai concentrate în vârful piramidei pe măsură ce numărul locurilor de muncă finanțate de stat a început să crească vertiginos.
Birocrația, risipa, corupția au devenit noua normalitate. Și totuși, majoritatea cetățenilor din acea vreme, la fel ca și cei de astăzi, nu au reușit să identifice legătura dintre tot ceea ce le tulbura viața și corupția monedei. La fel ca majoritatea dintre noi, ei s-au concentrat pe inamicii politici, străini și interni, reali sau imaginari, dezacorduri miope, în loc să încerce să identifice cauza reală a declinului socioeconomic, scrie Claudio Grass pe site-ul eurasiareview.com.

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA