Chimistul francez Paul Sabatier, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1912, membru de onoare din străinătate al Academiei Române, s-a născut la 5 noiembrie 1854, la Carcassonne.
Şi-a făcut studiile liceale în localitatea natală, apoi s-a pregătit la Toulouse pentru examenele de admitere la Şcoala Politehnică şi la Şcoala Normală Superioară din Paris.
A fost acceptat de ambele instituţii, însă a ales-o pe cea din urmă, unde a intrat în 1874.
A absolvit trei ani mai târziu, primul din clasa sa.
Pentru scurtă vreme, a fost profesor de fizică la Liceul din Nîmes, apoi preparator la College de France (1878-1880).
În 1880, a devenit Doctor în Ştiinţe, cu teza Recherches thermiques sur les sulfures.
După susţinerea tezei de doctorat, a preluat cursurile de fizică la Facultatea de Ştiinţe din Bordeaux.
În 1882, s-a mutat la Universitatea din Toulouse, unde a acceptat un post similar.
În plus, în 1883 a devenit responsabil de cursurile de chimie, iar în 1884 a fost numit profesor de chimie, funcţie pe care a păstrat-o până la pensionarea sa, în 1930.
În 1905 a fost ales decan al Facultăţii de Ştiinţe, post pe care l-a ocupat timp de 24 de ani, până în 1929.
După pensionare, a continuat să ţină prelegeri, până la moartea sa, în 1941.
Descoperiri
Diversele descoperiri ale lui Sabatier au format bazele industriei margarinei, hidrogenării uleiului şi a metanolului sintetic, precum şi pentru numeroase sinteze de laborator.
Sabatier s-a aplecat asupra chimiei minerale, în special asupra sulfurilor alcaline.
A adus însemnate contribuţii la studiul catalizei eterogene. Împreună cu J. B. Senderens, a descoperit acţiunea catalitică a cobaltului, nichelului, fierului şi a oxizilor de aluminiu şi de molibden în reacţiile de hidrogenare, deshidratare şi cracare.
A pus la punct, împreună cu A. Mailhe şi M. Murat, un procedeu general de hidrogenare catalitică a substanţelor organice volatile, utilizând drept catalizator nichelul.
Rezultatele cercetărilor sale le-a publicat în numeroase studii.
Cea mai însemnată carte a sa, La catalyse en chimie organique, a fost publicată în 1913, cu o a doua ediţie în 1920.
De asemenea, s-a numărat printre colaboratorii lucrării de mari proporţii Encyclopédie de chimie.
Paul Sabatier a fost membru al Academiei de Ştiinţe din Paris (1913); membru de onoare al Societăţii Regale din Londra, al Academiei din Madrid, al Academiei Regale de Ştiinţe din Olanda, al Societăţii Americane de Chimie; membru de onoare străin al Academiei Române (11 iunie 1925).
Pentru metoda sa de hidrogenare catalitică a compuşilor organici în prezenţa metalelor fin divizate, a primit Premiul Nobel pentru chimie în 1912, pe care l-a împărţit cu un alt chimist francez, Victor Grignard, căruia i-a fost acordat premiul datorită descoperirii aşa-numitului reactiv Grignard.
