Evenimentul Istoric > Articole online > ”La un pas de… Libertate!” – decembrie ’89 pentru românii din Cernăuți, Maramureşul istoric şi Vidin (VIDEO)
Articole online

”La un pas de… Libertate!” – decembrie ’89 pentru românii din Cernăuți, Maramureşul istoric şi Vidin (VIDEO)

Jurnaliști și colaboratori ai TVR Internațional au stat de vorbă cu oameni care au trăit cu sufletul la gură evenimentele de la Cluj, Timișoara, Sibiu, Iași si București de acum 30 de ani.

Edițiile speciale „La un pas de…Libertate” aduc în prim plan felul în care au trăit românii din comunitățile istorice din jurul României şi evenimentele petrecute în Țară în decembrie 1989.

Jurnaliștii au aflat direct de la ei felul cum au văzut, cum au trăit acele momente lângă o Românie până atunci închisă, aproape sigilată, scrie tvr.ro.

Ce au făcut atunci, cum au aflat ce se întâmplă aici

Au aflat ce au făcut atunci acești români, opriți de gardurile de sârmă ghimpată, cum au aflat despre ce se întâmplă la câțiva kilometri de casa lor, cum au luat legătura prima dată cu rudele din țară, ce așteptări aveau atunci și câte dintre ele au devenit realitate.

Amintirile acestor oameni care au fost nevoiți să-și trăiască viața dincolo de graniță, să-și vorbească limba maternă doar în familie sau în grupuri mici, să-și cânte dorurile tânjind la o vreme când vor fi liberi să meargă în țara strămoșilor lor și să nu le mai fie teamă de nimeni și de nimic vor putea fi făcute cunoscute acum, după 30 de ani, unele dintre ele, pentru prima dată.

Românii din jurul României s-au confruntat mereu cu situații grele, dar au sperat că va veni o zi când țara strămoșilor lor va fi liberă și îi va elibera de dorul purtat în suflete și de durerea că au fost uitați dincolo de graniță.

Patru ediții speciale

Patru ediții speciale dedicate evenimentelor din decembrie 1989 au fost realizate cu această ocazie, și pot fi urmărite pe youtube.com oriunde în lume.

Prima parte poate fi urmărită AICI.

Partea a doua poate fi vizionată AICI.

Partea a treia o găsiți AICI.

Ultima parte, a patra, poate fi văzută AICI.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola