La moartea franzelarului din Calea Dorobanților 144

 

Un necrolog strecurat în marginea paginii a treia din „Universul” anunța duminică încetarea din viață a domnului Georgescu, proprietarul franzelăriei din Calea Dorobanților 144.

De la colțul acela au trecut cititorii ziarului la telegramele externe la pagina întâia, au mai aruncat ochii și pe lista de spectacole și, apoi, au dat ziarul deoparte.

Mâine dimineață, alt ziar, alte necroloage. Așa e viața.

În definititiv ce știe lumea despre un brutar, despre un negustor?

În colțul acela boieresc, în care Dinu Georgescu fabrica franzela cea de toate zilele pentru locatarii cartierelor Bonaparte, Parcul Jianul, Parcul Mornand, ce ar fi putut cunoaște clienții din zbuciumul și truda sa profesională?

La ora când Marița pleacă după pâine, stăpânul de abia se întoarce pe partea cealaltă, pentru a doua parte a somnului început la ore mici.

E aspru gerul de dimineață pe la cinci, pe la șase, dar câți oare îl iau în față așa de dimineață, cu noaptea în cap?

Pe la 10, pe la 11 când tramvaiul Nr. 5 nu mai cară spre centru țiganii din groapa Floreasca și nici funcționarii și lucrătorii din străzile Constantinescu, Vlădescu, Ioanei etc. frigul a scăzut și fața nu mai ustură de ger.

Clienții brutăriei din Calea Dorobanților n-aveau când să afle de zbuciumul franzelarului, care se scula la orele când nici tramvaiele nu ies din depourile învecinate și când trebuie să pornească toate treburile pe o zi.

În această sâmbătă, când i-a fost lui Dinu Georgescu să trăiască ultimele lui clipe, a plecat cu noaptea în cap la moară.

S-a frământat să facă rost de făină, a strâns în el multă supărare când a auzit că i s-au dat saci mai puțini, că nu va putea mulțumi toată clientela cartierului și că dincolo de oblon iar va fi scandal, iar țipete, iar proteste.

Și că atât servitoarele, cât și clienții ceilalți necăjiți vor arunca din nou vina pe brutar pentru că el trebuie să ispășească toate relele alimentare, câte se întâmplă astăzi.

A venit acasă negru de supărare, s-a așezat pe un scaun și atât a mai putut să spună a lor săi:

  • Mi s-a rupt ceva la inimă!

Un medic de împrejurimi, chemat în grabă, i-a făcut o injecție pentru care a încasat prețul a cel puțin 30 de pâini albe duble.

De prisos a fost totul.

Atât a mai putut rosti franzelarul cartierului, cât să le arate ajutoarelor sale cât mai avea de luat de la moară și unde sunt socotelile prăvăliei.

Se gândea și în ultima clipă la acei care trebuiau să cumpere în acea zi, a doua, a treia, pâinea lor albă sau neagră.

Apoi a spus celor doi copii ai săi:

  • Să ascultați pe mama!

Și s-a stins ușor.

La trista înmormântare a brutarului, preotul paroh de la biserica Floreasca a rostit cuvinte calde pentru toate faptele bune cu care Dinu Georgescu s-a înscris între numele ctitorilor sfântului lăcaș.

 

Sursa: Articol preluat din Gazeta Municipală din 28 ianuarie 1945, semnat N. Dragomir