Anterior, la 22 decembrie 1989, Partidul Naţional Ţărănesc, fondat în 1926, şi-a reluat legal activitatea, scrie agerpres.ro.
Tot la 22 decembrie 1989 a fost fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc.
La 28 decembrie 1989 a fost înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, prin fuziunea Partidului Naţional Ţărănesc cu Partidul Creştin Naţional Ţărănesc.
Decret
Totodată, la 3 ianuarie 1990 a fost dat Decretul-lege privind înfiinţarea şi înregistrarea oficială a partidelor politice, cu excepţia celor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat, se arată în lucrările „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003) şi ”România, date şi fapte. 1989-2009” (editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, 2010).
Partidul Naţional-Ţărănesc (PNŢ) a fost constituit la 10 octombrie 1926, la Bucureşti, ca urmare a fuziunii Partidului Ţărănesc (creat în decembrie 1918 în Vechiul Regat), condus de Ion Mihalache, cu Partidul Naţional (înfiinţat în mai 1881) din Transilvania, condus de Iuliu Maniu.
În fruntea Delegaţiei Permanente, ca primă formă de conducere a partidului, a fost ales Iuliu Maniu, vicepreşedinte a fost ales Ion Mihalache, iar ca membri – Nicolae Lupu, Alexandru Vaida-Voevod, Paul Brătăşanu, Mihai Popovici şi Virgil N. Madgearu, se menţionează în volumul „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Program
În programul Partidului Naţional-Ţărănesc se regăseau: necesitatea adoptării unei noi Constituţii care să garanteze drepturile şi libertăţile democratice; responsabilitatea ministerială şi a funcţionarilor publici; reforma administrativă pe baza autonomiei locale; unificarea legislativă; reorganizarea justiţiei etc.
Partidul Naţional-Ţărănesc a devenit, în perioada interbelică, unul dintre principalele partide de guvernământ, celălalt partid fiind Partidul Naţional-Liberal (PNL).
Prima guvernare naţional-ţărănistă a avut loc în perioada noiembrie 1928-aprilie 1931, iar cea de-a doua – în perioada iunie 1932-noiembrie 1933.
Preşedinţi ai PNŢ au fost: Iuliu Maniu (octombrie 1926 – aprilie 1933; 1937-1947), Alexandru Vaida-Voevod (aprilie-noiembrie 1933), Ion Mihalache (noiembrie 1933-noiembrie 1937).
Organul de presă al PNŢ a fost ziarul ”Dreptatea”.
Principalul partid de opoziţie
În perioada 1934-1938 PNŢ a fost principalul partid de opoziţie şi a acţionat pentru apărarea regimului democratic parlamentar-constituţional.
După actul de la 23 august 1944, Partidul Naţional-Ţărănesc, alături de celelalte partide democratice tradiţionale, a dus o politică de restaurare în România a unui regim democratic, de stăvilire a procesului de sovietizare a ţării.
De asemenea, odată cu instaurarea regimului comunist în România a avut loc eliminarea pluralismului politic.
Prigoana
Au fost desfiinţate, treptat, partidele adversare comuniştilor, şi în primul rând partidele tradiţionale – Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional-Liberal – , pentru ca în final Partidul Comunist să devină unica forţă politică.
Astfel, în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 1946 (câştigate de ţărănişti, dar falsificate de comunişti), autorităţile au intensificat ofensiva împotriva PNŢ – cel mai puternic partid la acea dată.
Liderii PNŢ au căzut victimă unei acţiuni provocatoare bine organizate, aminteşte istoricul Florin Constantiniu în lucrarea ”O istorie sinceră a poporului român”.
Tentativa
La 14 iulie 1947 a avut loc încercarea de părăsire a ţării a unui grup de fruntaşi naţional-ţărănişti (Ion Mihalache, vicepreşedinte al PNŢ, Nicolae Penescu, secretar general al PNŢ, cu soţia, Nicolae Carandino, director al ziarului ”Dreptatea”, cu soţia, Ilie Lazăr, membru în Delegaţia Permanentă a PNŢ ş.a.), având asentimentul lui Iuliu Maniu, la bordul a două avioane IAR-39, care urma să decoleze de la Tămădău (cca 46 km de Bucureşti), cu scopul informării opiniei publice internaţionale şi a oficialităţilor din statele occidentale despre situaţia din România.
Deconspiraţi, membrii grupului au fost arestaţi, iar tentativa de plecare în străinătate a fost imediat etichetată de guvernul comunist drept act de ”trădare naţională” (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, 2003).
Înscenarea de la Tămădău
În legătură cu înscenarea de la Tămădău, istoricul Florin Constantiniu arată: ”Grupul a fost arestat, în ziua de 14 iulie, la Tămădău (fusese urmărit în permanenţă), ceea ce a permis guvernului să dizolve PNŢ (30 iulie) şi, în urma unui proces, să-i condamne pe conducătorii naţional-ţărănişti, în frunte cu Iuliu Maniu (osândit la muncă silnică pe viaţă). Dispărea astfel principalul partid politic ataşat democraţiei şi, prin urmare, adversar al totalitarismului comunist”.
În aceeaşi zi, 14 iulie 1947, organele de Siguranţă au descins la sediul central al Partidului Naţional-Ţărănesc, confiscând arhiva în prezenţa lui Corneliu Coposu, secretarul general adjunct al acestui partid, se precizează în volumul ”Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc”, autor Ioan Scurtu (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994).
Majoritatea liderilor PNŢ aveau să-şi găsească sfârşitul în închisori şi lagăre de muncă.
Unii fruntaşi ai partidului au continuat să activeze în emigraţie, iar câţiva în ţară. Din decembrie 1989, partidul, sub îndrumarea lui Corneliu Coposu, şi-a reluat activitatea, sub denumirea de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, fiind înscris la Tribunal la 8 ianuarie 1990. (”Istoria României în date”)
