L. Licinius Lucullus (117-58)
Din punct de vedere politic, prima încercare a lui Lucullus a fost războiul lui Sylla cu Mitridate din Bitinia, unde bate moneda (moneda lucullică – pentru soldați), refuză să ofere flota strânsă lui Fimbria contra lui Mitridate VI Eupator, rămânând alături de Sylla. Tratatul cu Mitridat aduce romanilor o taxă de 20.000 talanți percepută de Lucullus (milostenia lui față de asiatici). Următorul război l-a purtat el însuși cu Mitridate. Au loc jocuri de culise pentru obținerea provinciei Cilicia de lângă Capadocia cu scopul de a obține comanda militară contra lui Mitridates.
Lucullus se folosește de puterea de seducție feminină: Praecia, hetairă, îl vrăjește pe Cethegus, mai marele vremii la Roma. Lucullus nu se războiește orbește, ci duce o lupta strategica, lăsându-i fără provizii pe soldații lui Mitridate, ceea ce duce inevitabil la antropofagie. După victoria militară, Lucullus nu reușește să îl captureze și pe Mitridate din pricina lăcomiei soldaților care în loc să îl prindă pe regele din Pont, pradă catarul încărcat cu aur al acestuia. Din nou, blândețea și clemența lui Lucullus, care îi grațiază pe apropiații lui Mitridate VI. Surorile si soțiile lui Mitridate se sinucid la sfatului regelui din Pont, spre tristețea lui Lucullus, spune Plutarh.
Din nou, la Roma politicienii nesocotesc importanța izbânzii comandantului militar, acuzându-l că duce războaie nesfârșite pentru propria sa glorie. Ca și în cazul lui Aemilius, Plutarh apreciază la Lucullus ca își menține ținuta de nobil și aristocrat, făcând lucrurile după cum socotea el. Victoriile în luptă îi sunt uitate – adversarii politici îl acoperă de critici.
Reîntors la Roma, Lucullus se profilează politic în tabăra optimaților lui Cato. În ciuda criticilor și a ingratitudinii, Lucullus organizează petreceri cu fast. În cele din urmă s-a retras din politică, însă nu complet, uneori făcându-și apariția în Senat sau susținând politica apropiaților săi – Plutarh crede că acest pas înapoi ar fi trebuit să îl facă la vremea lor și Scipio Africanul (după Cartagina) și Cicero (după catilinare).
Ultima parte a biografiei e despre stilul somptuos de trai al fostului comandant militar. Cheltuia sume imense de bani pentru orice mică întâlnire în vilele sale. Bibliotecile sale erau deschise publicului – uneori se alătura și el filosofilor pe aleile bibliotecii sale. Lucullus a căutat faima si distincția în lupte, gloria, iar spre bătrânețe s-a dedat unei vieți în lux. A fost un opozant al reformelor. Moderat, omenos, molatic adesea. Poporul a vrut sa fie înmormântat lângă Sylla, pe Câmpul lui Marte.
