Cartea recentă a doi istorici, Anita Anand și William Dalrymple, având titlul „Koh-i-Noor. Istoria celui mai faimos diamant din lume”, arată că mare parte din ceea ce știam despre această piatră prețioasă este de fapt doar un mit, iar că povestea reală este cu totul diferită.
Nu se știe data exactă la care Koh-i-Noor a fost descoperit și nici unde anume.
Se știe însă că în 1628, mogulul Șah Janan a poruncit să-i fie contruit un tron nemaivăzut, încrustat cu cele mai valoroase nestemate de pe fața pământului.
Koh-i-Noor era una din numeroasele pietre prețioase care decorau tronul, fiind așezată la loc de cinste, în partea de sus a tronului regal, în fruntea unui păun. De altfel, jilțul însuși a fost numit Tronul Păunului, scrie Smithsonian.
În secolul XVIII, conducătorul Persiei, Nader Șah, a atacat orașul Delhi, atras de bogățiile de aici. După un asediu sângeros, trupele persane au pătruns în oraș și au luat tot ce au găsit mai valoros. Inclusiv Tronul Păunului.
Nader a smuls Koh-i-Noor din ornamentația tronului pentru a-l purta pe braț. Așa a părăsit diamantul India și a ajuns în teritoriul ocupat de Afganistanul de azi. A trecut prin mâinile mai multor conducători, ca urmare a conflictelor ce măcinau Asia Centrală.
Coloniștii britanici au vrut să exploateze această perioadă tulbure pentru a dobândi controlul asupra Indiei și a teritoriilor învecinate.
La începutul anilor1800, Compania Britanică a Indiilor de Est a început să-și extindă influența. Britanicii auziseră de existența Koh-i-Noor și au plănuit să pună mâna pe el.
În 1813, diamantul a ajuns la un sikh pe nume Ranjit Singh. Dacă foștii proprietari ai Koh-i-Noor prețuiseră la acesta valoarea sa uriașă, Singh acorda nestematei mai ales o valoare spirituală.
Acest lucru a făcut ca diamantul să fie și mai atrăgător pentru britanici: dacă piatra era simbolul Indiei și al poporului indian, prin deținerea acesteia, ocupanții ar fi transmis un mesaj puternic celor cuceriți.
Când Singh a murit în 1839, eforturile britanicilor de a pune mâna pe Koh-i-Noor s-au intensificat. Vor trebui să aștepte însă alți zece ani, până în 1849, pentru a și-l însuși.
În acea perioadă tulbure, urmaș la tron în India era un băiat de 10 ani pe nume Duleep Singh. Britanicii au aruncat-o pe mama lui Duleep în temniță, forțându-l pe copil să semneze un document prin care le ceda Koh-i-Noor și renunța la orice pretenție față de tron.
Astfel, pentru prima oară, diamantul a părăsit continentul și a ajuns în posesia Reginei Victoria. Piatra a fost expusă pentru publicul britanic în 1851, dar vizitatorii au fost destul de dezamăgiți de aspectul său, după ce auziseră și citiseră atâtea povești despre cât de frumos și de puternic era.
La scurt timp, soțul Reginei Victoria, Prințul Albert, a decis a diamantul să fie tăiat și șlefuit încă o dată, făcându-l mai strălucitor, dar reducându-i în același timp dimensiunea. Regina Victoria a purtat diamantul ca pe o broșă mai mulți ani, devenind apoi parte a Bijuteriilor Coroanei, fiind încrustată mai întâi în coroana Reginei Alexandra, soția lui Eduard VIII, apoi în cea a Reginei Maria. în 1911, pentru a ajunge în fine pe coaroana Reginei Elisabeta, în 1937, soția lui George VI. În fotografie, Koh-i-Noor este piatra din mijlocul imaginii.
Astăzi, Koh-i-Noor este găzduit alături de alte bijuterii în Turnul Londrei. A fost scos și expus în diferite ocazii speciale: ultima dată, în 2002, la funeraliile Reginei Mamă.
Dată fiind istoria Koh-i-Noor, sunt voci ale unor experți și istorici, britanici și din alte țări, care pun sub semnul întrebării dreptul la proprietate al Marii Britanice asupra faimosului diamant.
Într-adevăr, mai ales în epoca modernă, istoria a cunoscut numeroase cazuri în care obiecte valoroase, de familie, opere de artă și alte comori, însușite în timpul unor conflicte, au fost restituite proprietarilor legitimi.
Însă Londra nu pare dispusă la un asemenea gest.
Potrivit lui Jane Milosch de la Smithsonian Institute, colecțiile post-coloniale reprezintă un subiect fierbinte pentru istorici, muzee și institute de cercetări din lumea întreagă. Cine are dreptul real de proprietate asupra acestor comori este întotdeauna un subiect de dispută, dată fiind mobilitatea hărții lumii și a granițelor de-a lungul secolelor.
