Aci, s’a desfăşurat următorul dialog:
– De unde ai primit paşaportul?
– De la un frate din România.
– Nu minţi! L-ai primit de la un cunoscut din Moscova sau de la cineva din serviciul legaţiei poloneze.
– Nu este adevărat! (am refuzat cu încăpăţânare să divulg condiţiile în care mi s’a procurat pașaportul).
Chestionarea mea a continuat timp de 3 ore şi jumătate, după care întrebările au început să ia o altă formă.
- De ce vrei să te înapoiezi în România?
- Nu mai pot trăi aci.
- De ce?
- Nu vreau să lucrez în colectivitate.
- Nu crede că este mai uşor ceea ce te aşteaptă acasă. Vei sta minimum 3 ani de zile în puşcărie.
- Prefer, decât să mor de foame aci.
- Dar dacă te vor împuşca ai tăi?
Credeau astfel că mă vor intimida şi voi renunţa să plec acasă.
- Dar de unde ai bani? mă întreabă unul din cei 6 membrii ai G. P. U.-lui
- Am vândut totul. Şi cu banii aceştia voi ajunge până în România, unde am rude şi pământ, ca să pot munci şi să-mi ţiu soţia şi copiii.
A doua zi, am fost chemat din nou şi mi s’a spus:
- Ia-ţi paşaportul şi viza. Poţi pleca acasă, dar bani nu vei lua cu tine.
Mi-am cumpărat bilete de tren de la Moscova, până la frontiera româno-polonă, cheltuind în total 6000 ruble şi am plecat cu trenul, prin Moscova, făcând până la graniţa românească, 15 zile.
La graniţa ruso-polonă, Nigorila, se mai aflau 6 familii, între cari una poloneză şi 5 germane. Aci agenţii G. P. U-ului ne-au luat paşapoartele şi ne-au întrebat:
„Cine pleacă în România?”.
Răspunzând că eu şi cu familia mea, am fost duşi într’o cameră secretă şi desbrăcaţi până la piele.
Înainte de aceasta – este adevărat – că am fost întrebaţi dacă avem bani la noi și am răspuns negativ.
A venit apoi şeful G. P. U.-lui dela frontieră, întrebând pe agent:
- L-ai căutat?
- N’are nimic!
- Imposibil!
- Absolut nimic,
- Nici băiatul, nici nevasta?
Şi după ce face o revizie sumară celor de mai sus, șeful G. P. U.-ului se repede la fetița mea, în vârstă de numai 3 ani, îi desface hainele şi, între cusăturile de la rochie, a găsit câteva ruble.
Nu s’a mulţumit numai cu atâta, şi desfăcându-i pingelele de la sandale, a găsit între cusături 21 zloţi, 20 mărci și 11 dolari.
Nu ni s’a făcut nimic.
Cu un ton aspru, şeful G. P. U. mi-a poruncit sa arunc banii într’o ladă, care era închisă şi avea o gaură mică (ca o puşculiţă).
Am fost lăsat apoi să trec graniţa, şi, la Varşovia, la legaţia română, mi s’au dat toate ajutoarele pentru ca să pot ajunge acasă.
