Biden joacă la cacealma?
Administrația Biden a anunțat marți că se pregătește să ajute aprovizionarea Europei cu gaz din alte țări în cazul în care Rusia va opri furnizarea de energie – un scenariu care-i umple de groază pe aliații europeni ai Statelor Unite.
În ciuda promisiunilor Casei Albe, Samantha Gross, directorul Securității Energetice și al Inițiativei Climatice la Brookings Institution, a declarat pentru dailymail.com că acest lucru este imposibil.
„Dacă Rusia ar închide complet robinetele, nu putem acoperi nevoia asta. Alți furnizori nu pot face asta. Pur și simplu nu este posibil din punct de vedere fizic”, susține Gross.
Este Qatarul soluția salvatoare?
Se crede că SUA contează pe Qatar, care are cea de a treia rezervă de gaz din lume, să sprijine Europa. Dar această țară produce deja la capacitate maximă și cea mai mare parte a producția merge spre Asia în baza unor contracte pe termen lung pe care Qatarul nu poate să nu le respecte, anunță Bloomberg News.
Amir Tamim bin Hamad Al Thani din Qatar îl va vizita pe preşedintele Biden luni la Washington D.C., a anunţat marţi Casa Albă. Printre subiectele care vor fi luate în discuție se află și „asigurarea stabilității aprovizionării globale cu energie”.
Oficialii americani au lucrat în ultimele săptămâni pentru a elabora o strategie globală de redirecționare și creștere a aprovizionării cu gaze din diferite părți ale lumii către aliații săi din NATO, ca parte a planului președintelui Biden de a asigura țările UE că nu le va lăsa în frig. Cu toate acestea, există un oarecare scepticism în SUA că acest plan va funcționa cum trebuie.
Qatar Energy, compania controlată de stat, vinde gaz natural lichefiat pe piața spot, gaz pe care clienții europeni l-ar putea achiziționa. Dar aceste rezerve nu sunt suficiente, spun experții. „Nu există suficient gaz acolo pentru a compensa”, e de părere Gross.
UE e dependentă de gazul rusesc
Uniunea Europeană depinde de Rusia pentru aproximativ o treime din aprovizionarea cu gaz. Energia este o sursă majoră de venituri pentru Rusia. Casa Albă susține că Putin nu ar întrerupe aprovizionarea într-un moment cu profituri record.
Gas Infrastructure Europe, o asociație industrială, a anunțat la începutul acestei luni că stocurile de gaze europene au scăzut sub pragul cheie de 50% din capacitatea totală, până la 49,33% din 12 ianuarie.
Dușmanii Americii se mișcă
Pe măsură ce criza ucraineană îi consumă lui Biden timpul, energia și, în curând, capacitățile militare, dușmanii Americii par să-l testeze.
Coreea de Nord a lansat marți două teste de rachete de croazieră, pentru a cincea oară în această lună, într-o intensificare uriașă a eforturilor lor.
Rebelii houthi susținuți de Iran au lansat luni un atac cu rachetă asupra unei baze aeriene care găzduiește 2.000 de soldați americani, forțând sistemul de apărare Patriot să intre în acțiune.
Și China testează hotărârea SUA asupra Taiwanului și trecerea liberă prin Strâmtoarea Chinei de Sud, în măsura în care SUA au desfășurat două portavioane în zonă pentru a se asigura că Beijingul nu încearcă să exploateze potențiala invazie a Ucrainei, scrie Daily Mail.