Apoi, autorul continua:
“Pentru noi în deosebi acum între cei fericiți pomenita prima Regină a României a fost mai mult: îngerul de pază al decurând înființatului stat albanez, mătușa mereu trează a primului Rege al Albaniei, veriga neștimată, prin care tânăra Dinastie albaneză era legată de cea română, precum și de vechile Dinastii ale Apusului.
Puțini sunt, în adevăr, cei ce-și dau seama, ce a fost Regina Elisabeta pentru poporul român, în mijlocul căruia și-a petrecut viața plină de fapte strălucite, și mai numeroși nu sunt nici cei ce au înțeles binefacerile revărsate de ea asupra societății române în timpul trecerii ei prin viață.
Vor scrie cei rămași în viață cărți întregi despre înrâuirea ei binecuvântată și tot nu vor ajunge să spună tot ceeeace se cuvine pentru preamărirea numelui ei.
Noi cei ce am trăit alăturea cu dânsa ne-am deprins a o socoti mai mult ori mai puțin deopotrivă cu noi înșine și nu odată am fost ispitiți să scrutăm mai mult slăbiciunile ei omenești decât virtuțile, prin care se ridică mai presus de toți contimporanii săi.
Ne facem însă destoinici de a judeca drept, dacă ne întrebăm: Fost-a oare între contimporanele noastre ei încoronate vreuna căreia i se cuvine să fie pusă în rând cu dânsa?
Nici una!
Nu numai ca bogăție și ca înălțare sufletească, ci și ca îndrumare morală, precum și ca neadormită râvnitoare spre bine ea a fost mai presus de toate, și îndelungate timpuri vor trebui să treacă pentru ca să se mai ivească în tronul vreuneia dintre țările de pe fața pământului o purtătoare de coroană, care se va putea socoti de o potrivă cu Elisabeta, prima regină a României.
Aceia, cărora li-a fost dat să se poată apropia de dânsa, au auzit-o adeseori zicând:
Noi, soțul meu și eu, ne gândim în fiecare clipă a vieții noastre, ce au să zică urmașii despre noi și care o să ne fie pozițiunea în istoria poporului român, deaceea trăim numai ca să ne facem datoria în toate privințele și până în cele mai mici amănunte”.
În încheiere autorul anonim spune:
„Orișicât de întunecate ar fi timpurile prin care trecem, mai curând ori mai târziu se va revărsa asupra poporului român lumina cea adevărată, și atunci ne vom pătrunde cu toții de adevăr și vom înțelege cât de mult ne-a iubit Dumnezeu când ne-a rânduit pe Regele Carol I și pe Regina Elisabeta să ia asupra lor greaua sarcină de a sta în fruntea noastră în timpul închegării statului român”.
Regina Elisabeta a murit pe 18 februarie 1916, pe stil vechi, la București, la un an şi jumătate după moartea lui Carol I şi a fost înmormântată alături de cel care i-a fost soţ, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş.
