Iubirea fără sfârșit a lui Nicolae Iorga: O poveste despre 129 de scrisori de dragoste adresate soției sale
Timp de patru decenii, el a scris epistole de amor către soția sa, Catinca. În total, i-a dedicat nu mai puțin de 129 de scrisori, începând încă de pe vremea când o curta și continuând să îi scrie și după căsătorie. Prin aceste scrisori, el încerca să o convingă de dragostea sa necondiționată pe care i-o purta tinerei.
Începutul idilei romantice
În anul 1900, în timp ce se afla la Brașov pentru a studia, Nicolae Iorga a întâlnit-o pe Ecaterina Bogdan. Prima sa căsătorie se terminase din cauza problemelor de relație. Se spune că prima lui soție, Maria, nu i-a fost un sprijin de încredere. În timpul șederii sale în Brașov, Iorga a locuit în casa prietenului său, Ion Bogdan, unde s-a atașat sentimental de fiica mai mare a familiei, Maria. Însă cu timpul, Iorga s-a îndrăgostit de Catinca, fiica cea mai mică din familie. Aceasta era o femeie extrem de cultă și erudită, având studii în Litere la Berlin și vorbea fluent limba maghiară și germană. Catinca părea să fie partenera ideală pentru istoricul care urma să-și dedice întreaga viață studiului.
Există zvonuri conform cărora Catinca nu ar fi fost la fel de îndrăgostită ca Iorga la început și că, mult timp după începerea corespondenței dintre ei, tânăra i-ar fi răspuns cu indiferență, fără să îi ofere vreo speranță. Cu toate acestea, Iorga nu a abandonat. El a plecat din Brașov la Sibiu pentru a continua studiile, de unde a trimis zeci de scrisori Catincăi.
„Orice zi mi se începe prin această spovedanie către tine, prin această rugăciune către iubita mea, care-mi aduce noroc şi mă înseninează”, relata istoricul în primele epistole către Catinca.
Deşi nu îşi încheiase în mod oficial căsnicia cu prima soţie, istoricul român a cerut-o în căsătorie pe Catinca printr-o serie de scrisori:
„Vom trece poate cândva amândoi pe aici, când sufletele amândurora vor fi senine şi vom fi mulţămiţi, iubindu-ne unul pe altul. Cât aştept să fii nevasta mea şi cât de puţin mă împac la Bucureşti şi aici, cu cei mai mulţi, cari mi se par aşa de meschini, de ordinari, de urâţi în firea lor pe lângă bunul şi frumosul mieu copil de la Braşov, pe lângă… (lasă-mă să zic) pe lângă tine, Catincă”, îi scria tinerei în septembrie 1900.
După plecarea sa de la Sibiu spre capitală, Iorga continuă să îi scrie Catincăi
„Cumintea şi dulcea mea iubită, am primit cartea ta poştală. Vezi, aşa să-mi scrii, copilule rezervat şi sfios. Şi mai puteai să adaugi, la sfârşit, acolo unde ai şters o literă, alte două: «T. I.», adecă «te iubesc» (dar tu se chiamă că nu le scrii). Eram supt impresia unor lucruri urâte, şi rândurile tale m-au înseninat. M-am gândit la ce o să fie la vremea când amândoi, iubindu-ne, vom fi departe de locul unde eu am suferit şi sufăr încă atâta. Ce zici, signorina? Când vom fi noi doi, în bella Italia, şi când voi avea voie să te sărut, să te sărut. Dulcele mieu copil blond!“, scria Iorga în anul 1900. „Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine”
În luna februarie a anului 1901, Catinca și Nicolae Iorga s-au căsătorit la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului. După nuntă, cei doi îndrăgostiți au pornit într-o călătorie romantică în Italia, petrecând luna de miere în Florența, orașul iubirii și al artei.
După ce s-au întors în ţară, Catinca a avut dificultăţi în a se adapta la viaţa din Bucureşti, astfel că, în ianuarie 1908, Iorga a decis să cumpere o casă la Vălenii de Munte. Aici, el a înfiinţat tipografia „Neamul Românesc“, iar Catinca a preluat administrarea afacerii.
Nicolae Iorga și Catinca au fost binecuvântați cu șapte copii: trei băieți și patru fete. De-a lungul întregii lor căsnicii, istoricul nu a încetat să îi scrie Catincăi din călătoriile sale.
„Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine. Vorbele s-au învechit demult şi nu se mai potrivesc cu un suflet care nu vrea să împrumute de nicăiri ce ar vrea să-ţi spuie. De aş mai avea norocul să te văd, sănătoasă şi – bagă bine de seamă – tânără şi frumoasă, îngrijită de tine, ca suflet şi trup, cum ţi-e datoria faţă de iubitorul tău N. Iorga”, scria istoricul în septembrie 1917. Iorga continua să-i scrie Catincăi chiar și după patru decenii de la căsătorie: „N-am să te pot vedea duminecă. Mă voi mângâia întrucâtva cetindu-te. Scrisorile tale sunt o minune de cuminţenie şi bunătate, într-o formă perfectă. Până la revedere, te sărut cu atâta lung şi greu dor.”
Legionarii i-au separat definitiv
În noiembrie 1940, când Nicolae Iorga a fost ridicat de legionari, Catinca a fost ultima persoană care l-a văzut. „Ia-ţi galoşii ca să nu răceşti“, au fost ultimele cuvinte ale Catincăi adresate istoricului, nebănuind ce tragedie urma să se petreacă.
În dimineața următoare, țăranii au descoperit trupul cărturarului, plin de gloanțe, la marginea unui drum. Exact la un an după asasinarea istoricului, Catinca a încetat din viață, copleșită de dorul omului cu care a trăit timp de patru decenii.
