Ambasadorul i se plânse că în seara trecută îi dispăruse portofelul, în timp ce se întorcea cu trăsura de la Operă acasă. La urcarea sau la coborârea din trăsură îl pierduse sau, cel mai probabil, îi fusese furat.
Fouche ceru amănunte exacte despre portofel, cum era, ce conținea etc.
În această privință, zise ambasadorul, nu pot să-ți dau alte amănunte decât că era un portofel nou, pe care îl cumpărasem chiar ieri dintr-o prăvălie de pe strada Rivoli. Era din marochin roșu, de dimensiunile cutare și cutare, și nu conținea decât două mii de franci în bancnote de câte o sută și câteva cărți de vizită ale mele.
Sper ca până mâine să pot să-ți dau vești bune, îi zise Fouche la despărțire.
Într-adevăr, a doua zi ministrul Poliției se prezentă în persoană la ambasador, aducându-i portofelul, cu cele două mii de franci neatinse și cu cărțile de vizită.
Ambasadorul, plăcut surprins, nu găsea destule cuvinte de laudă pentru excelența Poliției lui Fouche. Acesta, drept mulțumire, îl rugă să aducă vorba, cu cel mai apropiat prilej, înaintea lui Napoleon despre caz, ceea ce ambasadorul făgădui.
Când, însă, să plece de acasă, îmbrăcându-și blana, ambasadorul dete cu surprindere peste ceva tare în căptușeală. Scotocind, scoase un al doilea portofel, sau mai bine zis pe cel dintâi, adică originalul, conținând de asemenea cărțile de vizită și cele două mii de franci neatinse.
Era evident că Fouche restituise banii din „fondurile secrete”, portofelul de marochin îl luase de la aceeași prăvălie și cărțile de vizită de la aceeași litografie.
Acum ambasadorul putea să laude lui Napoleon poliția lui Fouche: o poliție atât de excelentă încât găsea chiar obiecte nepierdute!
Sursa: Poliția, magazin de știință polițienească, martie 1940
