A fost primul şi singurul zbor efectuat de un român în spaţiul cosmic.
La misiunea Soiuz-40 au participat, în calitate de comandant, Leonid Ivanovici Popov, un cosmonaut sovietic de origine ucraineană, care era, la acel moment, deţinătorul recordului mondial de timp petrecut în atmosfera extraterestră, şi românul Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut-cercetător, care devenea al 103-lea om din lume care a zburat în spaţiu.
Echipajul de rezervă a fost format din Iuri Romanenko (URSS) – comandant şi Dumitru Dediu (România) – cosmonaut cercetător.
Misiunea a făcut parte din programul Intercosmos iniţiat de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) şi care presupunea selectarea de cosmonauţi-cercetători din ţările Pactului de la Varşovia, ce urmau să participe alături de cosmonauţi sovietici la misiuni în spaţiul cosmic. Susţinerea financiară a zborului cosmic a fost asigurată printr-o serie de compensări între ţările din fostul Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (CAER).
Inclusă în acest proiect, România a trimis în spaţiu, până în 1989, mai multe echipamente ştiinţifice complexe, plasate la bordul a 19 sateliţi şi două staţii orbitale sovietice.
În România, selecţia candidaţilor pentru deplasarea în spaţiu a început în aprilie 1977.
Toți candidații, respinși
Iniţial, au fost convocaţi aproximativ 150 de piloţi de avioane supersonice şi de ingineri specializaţi în aviatică.
Testele medicale au fost extrem de severe, astfel că, la final, toţi candidaţii au fost respinşi.
Câteva zile mai târziu însă, cinci dintre ei au fost rechemaţi la Centrul Medical al Aviaţiei, pentru reluarea şi completarea testelor.
Doi au renunţat din proprie iniţiativă, astfel că cei trei care au plecat în URSS pentru continuarea antrenamentelor au fost: locotenentul-major Dumitru Prunariu, căpitanul Cristian Guran şi maiorul Dumitru Dediu.
Potrivit lui Dumitru Prunariu, pregătirea pentru zbor a început în luna martie a anului 1978, în Orăşelul Stelar, situat la câţiva kilometri de Moscova, împreună cu candidaţi-cosmonauţi din alte cinci ţări.
La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spaţial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov – comandant de echipaj, un cosmonaut experimentat şi care mai efectuase un zbor la bordul staţiei cosmice Saliut-6.
Dintre toţi candidaţii din programul Intercosmos, Prunariu a fost singurul cosmonaut care a obţinut la examenele şi testările finale calificative maxime.
Cu aproape trei săptămâni înainte de lansare, cele două echipaje, principal şi de rezervă, au fost aduse din Orăşelul Stelar la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, unde au continuat pregătirea în vederea lansării.
28.000 km/h
În seara zilei de 14 mai 1981, un autobuz special i-a adus pe cei doi cosmonauţi din echipajul principal, echipaţi pentru zbor, către Platforma 17 de la cosmodromul Baikonur: colonelul Leonid Popov, cel care cu un an în urmă realizase recordul de durată în spaţiul extraterestru de 185 de zile, şi locotenentul-major inginer Dumitru Prunariu.
Cu două ore înainte de start, echipajul a ocupat poziţia de lansare în capsula navei cosmice aflată în vârful rachetei purtătoare, efectuând până la lansarea propriu-zisă o serie de teste ale aparaturii şi sistemelor navei.
La ora 20.17 (ora Bucureştiului), de pe cosmodromul Baikonur, a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică Soiuz-40 (în greutate totală de 300 tone), având la bord echipajul mixt format din Dumitru Prunariu şi Leonid Popov.
După opt minute şi 50 de secunde, nava cosmică se desprindea de ultima treaptă a rachetei purtătoare, aflându-se deja la 220 km altitudine, aprox. 3.000 km de punctul de lansare şi deplasându-se în jurul Pământului cu o viteză de 28.000 km/h pe o orbită înclinată faţă de Ecuator cu 51,6 grade.
Prunariu a devenit astfel primul român din istorie care a zburat în spaţiu. Conform planificării zborurilor Intercosmos, zborul avea să dureze aproape opt zile, între 14 şi 22 mai 1981.
După înscrierea pe orbita circumterestră, verificarea parametrilor tehnici ai navei în condiţii reale de zbor şi efectuarea primei manevre orbitale de ridicare a orbitei, care au durat până la ora patru dimineaţa a zilei următoare, cei doi cosmonauţi au avut permisiunea să dezbrace costumele de scafandru cosmic, să treacă în modulul orbital şi să se odihnească.
S-au trezit a doua zi la ora 12.00 şi, după ce au mâncat, au efectuat a doua manevră de ridicare şi corecţie a orbitei navei cosmice, în vederea începerii manevrelor de cuplare cu staţia orbitală Saliut-6.
În momentul cuplării, Soiuz-40 avea o viteză relativă faţă de staţie de 0,3 m/s.
La 15 mai, nava cosmică Soiuz-40 se cuplează la complexul orbital Saliut 6 – Soiuz T-4. Momentul cuplării a fost imortalizat pe film din interiorul staţiei orbitale. Primul care a trecut prin trapele deschise ale celor două obiecte cosmice a fost Prunariu.
Pe Saliut 6
Pe staţia orbitală Saliut 6, cei doi cosmonauţi s-au întâlnit cu cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionok şi Victor Savinîh, care se aflau deja pe orbita circumterestră de la 21 martie 1981. Împreună au realizat 22 de experimente ştiinţifice.
Experimentul complex Capilar a urmărit elaborarea unei tehnologii pentru obţinerea, în spaţiul cosmic, de monocristale cu profil determinat, prin folosirea efectului de capilaritate în condiţii de imponderabilitate, pentru o eventuală utilizare în etapele următoare în scopul elaborării unor tehnologii de mare eficienţă.
Experimentul Biodoza a însemnat îmbunătăţirea cunoaşterii câmpului de radiaţii cosmice, iar cel denumit Nanobalanţa a constat în culegerea de informaţii privind stabilirea straturilor protectoare subţiri de bioxid de siliciu, sub acţiunea mediului cosmic.
Experimentul Astro a permis studierea de noi posibile forme de existenţă a materiei nucleare, pe când experimentul Reo, propus de specialiştii români şi realizat în colaborare cu cei sovietici, a fost destinat investigării modificărilor circulaţiei sanguine cerebrale, centrale şi periferice, care se produc în diferitele etape ale misiunii spaţiale.
Alte experimente bio-medicale au fost Miocard, destinat studierii modificărilor din timpul zborului cosmic la nivelul aparatului cardiovascular,
Imunitatea, care a studiat influenţa condiţiilor zborului spaţial asupra unor substanţe biologic active, şi experimentele Pneumatic şi Guler, care au permis obţinerea de date despre reacţia organismului cosmonautului în perioada de adaptare acută la imponderabilitate.
Întoarcerea
În dimineaţa zilei de 22 mai 1981, la bordul complexului orbital Saliut-6 – Soiuz T-4 – Soiuz-40 au început operaţiunile de pregătire a întoarcerii pe Pământ a primei expediţii cosmice comune româno-sovietice.
Echipajul format din cosmonauţii Dumitru Prunariu şi Leonid Popov îşi lua rămas bun de la cei doi colegi Kovalionok şi Savinîh, care au rămas să-şi continue misiunea.
La ora 13.40 (ora Bucureştiului) Soiuz-40 se îndepărtează de complexul orbital pornind spre Pământ. La o altitudine de 170 de km, undeva deasupra Africii, la ora 16.30, capsula de coborâre se desprinde de restul navei cosmice şi îşi continuă drumul spre Pământ, pentru ca cinci minute mai târziu să pătrundă în atmosferă.
La ora 16.56, echipajul comun româno-sovietic s-a întors cu bine pe Pământ.
Aparatul de coborâre al navei Soiuz-40 a aterizat în zona stabilită, la 225 de km sud-est de oraşul Djezkazgan, din stepa Kazahstanului.
Întrebat cum se simte după o săptămână petrecută în stare de imponderabilitate, într-o conferinţă de presă susţinută a doua zi, cosmonautul român a spus:
„Acum mă simt foarte bine. Fireşte, în primele momente după aterizare se simte foarte mult diferenţa dintre starea de imponderabilitate şi forţa de atracţie a Pământului.
În mod obişnuit, acest lucru nu se simte, dar de îndată ce te întorci din Cosmos îl resimţi. Pur şi simplu nu poţi să-ţi menţii echilibrul”.
Sursa: Agerpres
