Teheranul a declarat joi că a solicitat un ajutor financiar imediat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a ajuta Iranul să lupte cu pandemia declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Potrivit unei postări pe Twitter a ministrului de Externe iranian, şefa FMI, Kristina Georgieva, a declarat că ţările cele mai afectate de COVID-19 vor fi susţinute printr-un instrument financiar rapid (RFI), scrie rfi.fr.
„Banca Centrală irainiană a cerut acces imediat la acest intrument”, a adăugat ministrul Afacerilor Externe Mohammad Javad Zarif pe contul său de Twitter.
Iranul nu a mai primit un ajutor de la FMI de la creditul de rezervă emis între 1960 şi 1962, potrivit datelor furnizate de Fond.
Zarif a declarat că FMI şi consiliul de administraţie ar trebui să fie de partea bună a istoriei şi să acţioneze de manieră responsabilă.
Diferitele împrumuturi care pot fi acordate de FMI trebuie să fie aprobate de consiliul de administraţie al instituţiei, unde Statele Unite dispun practic de un drept de veto asupra deciziilor.
Statele Unite exercită acum o politică de presiune maximă vizând paralizarea finanţelor Guvernului iranian.
Iranul solicită circa 5 miliarde de dolari.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut ca Iranul să primească mai multă susţinere în lupta sa contra epidemiei.