Evenimentul Istoric > Articole online > Iranul a vrut să o recruteze pe verișoara lui Julian Assange ca spioană
Articole online

Iranul a vrut să o recruteze pe verișoara lui Julian Assange ca spioană

În primul său interviu după eliberare, acordat marți, 9 martie, postului de televiziune australian Sky, Moore-Gilbert a declarat că Teheranul a încercat să o recruteze ca agent secret.

Arestată în 2018, ea a fost acuzată de spionaj și condamnată la zece ani de închisoare. Moore-Gilbert nu a încetat să nege acuzațiile care i s-au adus.

„Știam că motivul pentru care ei (iranienii – n.r.) nu au angajat negocieri adevărate de eliberare cu australienii este că doreau să mă recruteze. Voiau să lucrez pentru ei ca spioană”, a declarat profesoara.

Ea a relatat că a fost bătută în timpul detenției și că a trăit timp de șapte luni la izolare, ca o formă de „tortură psihologică”.

„Aceasta mi-a făcut rău. Aș spune că am resimțit un fel de durere psihică din cauza traumatismului psihic suferit în acea încăpere. Era o cameră de doi metri pe doi, fără toaletă, fără televizor, absolut nimic.”

Moore-Gilbert, care este verișoară cu Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a relatat că s-a simțit „zdrobită” de acest regim de încarcerare și a fost încercată de gânduri suicidare.

„Aveam sentimentul că dacă mai trebuie să îndur asta încă o zi, m-aș fi sinucis dacă aș fi putut. Dar, bineînțeles, nu am încercat niciodată și nu am făcut pasul.”

Kylie Moore-Gilbert a criticat și modul în care guvernul australian a trata cazul ei, păstrând tăcerea în jurul acestei afaceri, dar negociind în același timp eliberarea în culise.

„Cred că dacă ar fi fost făcut public calvarul meu, nu ar fi fost posibil să fiu condamnată la zece ani”, a spus ea. „Însă nu a fost nici o rază de reflector, nici un fel de atenție publică… Și nu a fost nimeni care să le ceară socoteala.”

Moore-Gilbert a declarat că starea sa de sănătate a suscitat o „mai mare atenție” din momentul în care cazul său a ajuns pe prima pagină a presei.

Ea a fost arestată în 2018 de către Gardienii Revoluției, brațul înarmat ideologic al Republicii Islamice, după ce a asistat la o conferință în Qom.

Eliberarea sa a fost obținută în schimbul a trei iranieni acuzați de implicare într-un complot împotriva unor diplomați israelieni.

Registration

Aici iti poti reseta parola