De la Barbu Lăzăreanu, via poetul Ioan Păun Pincio, ne-a rămas un amănunt macabru de la înmormântarea lui Ion Creangă.
Ioan Păun Pincio locuia, în acea vreme, la Iași pe o stradă râpoasă, în apropiere de bojdeuca cu cerdac a lui Creangă.
Creangă a murit pe un ger cumplit. Păun povestea că au trebuit să ducă sicriul cu rămășițele pământești ale lui Creangă pe umeri
Dricul cu cai nu s-a încumetat să coboare povârnișul repede și alunecos.
Urcând dealul, unii dintre purtătorii năsăliei au alunecat, căzând, iar trupul lui Creangă a fost aruncat afară din coșciug, rostogolindu-se până în vale.
Ioan Păun Pincio a dat și el o mână de ajutor ca trupul neînsuflețit al marelui scriitor să fie ridicat, pus în sicriu și dus cu băgare de seamă la locul de odihnă veșnică.
Scena morții
Ion Creangă a murit pe 31 decembrie 1889. Scena morţii este descrisă de George Călinescu în volumul „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”:
„Vremea era urâtă, a ploaie şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară.
Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac de epilepsie şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă.
Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului.
Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii”.
Ion Creangă a fost înmormântat pe 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iaşi.
