Ambele congrese au ratificat în unanimitate fuziunea, ceea ce a constituit actul de naştere al noului partid: Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ). Imediat după fuziune a fost adoptat şi programul partidului.
Biroul de conducere al noului partid era alcătuit din şapte membri: Iuliu Maniu (PNR) – preşedinte; Ion Mihalache (PŢ), dr. Nicolae Lupu (PŢ), Alexandru Vaida-Voievod (PNR) şi Pavel Brătăşanu (PNR) – vicepreşedinţi; Virgil Madgearu (PŢ) – secretar general; Mihai Popovici (PNR) – casier.
Organizaţiile provinciale urmau să fie conduse de comitete care aveau în fruntea lor lideri naţionali în Transilvania şi Banat, ţărănişti în Basarabia şi Vechiul Regat, iar în Bucovina, provizoriu, pe Al. Vaida-Voievod şi Teofil Sauciuc-Săveanu. Organizaţiile judeţene îşi decideau singure conducerea şi numai în caz de neînţelegere se recurgea la arbitrajul unei comisii mixte.
Situat de comentatorii politici când la stânga, când la dreapta, în funcţie de unghiul în care ei înşişi se situau, Partidul Naţional Ţărănesc a avut covârşitorul merit că într-o perioadă de mari frământări sociale, menţinându-se pe poziţii ferme, a reuşit să polarizeze cea mai mare parte a tendinţelor populare, atrăgându-le pe calea echilibrului social şi asigurând stabilitatea ţării.
La un an după constituire, Partidul Naţional Ţărănesc s-a afirmat pe plan internaţional prin aderarea la Biroul Internaţional Agrar (cu sediul la Praga), ca urmare a răspunsului afirmativ al Comitetului de Direcţie al Partidului (21 noiembrie 1927) la invitaţia semnată de Antonin Švehla, prim-ministrul Cehoslovaciei, şi de Charles Mecir. Mihail Ghelmegeanu a fost desemnat reprezentantul PNŢ în relaţiile cu această organizaţie.
Încă de la primul manifest (19 octombrie 1926), PNŢ şi-a proclamat hotărârea de a răsturna guvernul averescan şi a pune capăt oligarhiei liberale. În acest scop, a făcut apel la opinia publică: „PNŢ vă cere sprijin şi vă cheamă sub steagul său”. În orientarea internă a criticat politica economică şi fiscală a averescanilor, care subordonau guvernul intereselor economice ale Partidului Naţional Liberal.
Partidul Naţional Ţărănesc a sprijinit politica externă de consolidare a alianţelor care urmăreau integritatea teritoriului României. Încercarea partidului averescan de a atrage PNŢ într-un guvern de uniune naţională a eşuat (decembrie 1926- ianuarie 1927).
Devenit dizident în partid, un grup condus de dr. Nicolae Lupu a părăsit PNŢ, a reînfiinţat Partidul Ţărănesc (19 februarie 1927) şi şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu Partidul Naţional Liberal.
