La 20 februarie 1933, la nici trei săptămâni de la numirea sa în funcția de cancelar al Germaniei, Hitler era foarte nemulțumit că nu deține majoritatea în Parlament și nu poate guverna țara după bunul plac.
Pentru a se asigura că la următoarele alegeri va deține majoritatea absolută, el a decis să organizeze o întâlnire de taină cu reprezentanții celor mai importante companii din industria germană.
Au răspuns prezent invitației sale magnatul din industria oțelului Gustav Krupp, producătorul auto Fritz von Opel, Gunther Quandt (foto) – familia sa deține și astăzi o mare parte din compania BMW, Kurt Schmitt – membru în conducerea Allianz, dar și reprezentanți ai companiei Siemens, scrie History.info.
Nu toți au fost impresionați de discursul său împotriva democrației, care ar fi stat la baza ascensiunii comunismului. Companiile urmau să fie avantajate în schimbul finanțării partidului nazist.
Contribuţie financiară
Printre altele, companiile Telefunken, Osram, IG Farben, compania de electricitate AEG, dar și Gunther Quandt au ales să contribuie financiar la succesul lui Hitler.
Quandt nu doar că a făcut donații consistente, dar a și fost numit în 1936 în funcția de director al comerțului în domeniul apărării, el fiind responsabil de aprovizionarea armatei cu muniție, arme și artilerie, toate produse în lagăre de muncă silnică pe care el le numea fabrici.
În 2007, urmașii lui Quandt s-au declarat indignați de un reportaj al postului public german ARD în care erau acuzați că au folosit sclavi din lagăre pentru a-și atinge potențialul economic.
Patru membri ai familiei au anunțat că vor finanța o anchetă independentă despre activitățile familiei în timpul regimului Hitler.
Raportul de 1200 de pagini, dat publicității în 2011, confirma prin intermediul istoricului Joachim Scholtyseck că este indubitatilă legătura dintre familia Quandt și crimele naziștilor. Concernul auto condus de ei nu a fost implicat în niciun fel în raport, fiindcă familia a preluat o parte din companie în 1960.
“Gunther Quandt și fiul său Herbert au colaborat de bunăvoie cu regimul nazist și au beneficiat de aproximativ 50.000 de condamnați la muncă silnică. Aproximativ 80 dintre ei au murit în medie în fiecare lună, mulți executați”, se arată în raportul citat The Independent.
A recunoscut
Quandt a fost arestat în 1946, dar achitat doi ani mai târziu din lipsă de probe concludente. Mai mulți procurori au admis acum că, dacă elementele din raport ar fi fost prezentate în 1946, el nu ar fi putut scăpa nepedepsit pentru crime de război și crime împotriva umanității.
Interesant este că deși devenise milionar, Quandt a fost părăsit de soția sa Magda. Aceasta a divorțat, a obținut custodia băiatului lor Harald și s-a măritat cu șeful propagandei lui Hitler, Joseph Goebbels.
În mai 1933, când el a fost arestat pentru ”îmbogăţire din avutul statului”, tocmai Goebbels a intervenit pe lângă Hitler, ca acesta să fie eliberat.
Ea avea să își otrăvească cei cei șase copii, înainte de a se sinucide în buncărul lui Hitler în 1945, adaugă Spiegel.
După 1937, Quandt a lansat acuzații false la adresa unor oameni de afaceri din Belgia și Luxemburg. I-a acuzat că sunt evrei și a solicitat ca toate bunurile lor să fie preluate și administrate de companiile sale. Dar degeaba. Supraviețuitorii din fabricile sale susțin că erau condiții draconice, oamenii erau obligați să bea din toalete pentru a supraviețui.
Investigaţie
La sfârșitul anilor 1990, marile concerne germane Allianz, Deutsche Bank, Daimler-Benz, grupul VW sau Bertelsmann au angajat echipe de istorici care să investigheze rolul jucat de companii în perioada 1933-1945.
Sub amenințarea unor procese costisitoare cu SUA, companiile au donat milioane de euro către o fundație, care din 2001 despăgubește victimele lagărelor de muncă silnică. BMW și Altana, două dintre companiile familiei Quandt, sprijină financiar această intițiativă.
Conform cifrelor prezentate de Der Spiegel, până în 2007, fundația ”Memorie, responsabilitate și viitor” ar fi făcut plăți de 4,36 de miliarde de euro către peste 1,65 milioane de persoane din Europa de Est, care au fost deţinute în lagăre de muncă silnică în perioada 1933-1945.
Ar fi vorba despre aproximativ 484.000 de polonezi, 471.000 de ucraineni, 256.000 de ruși, incluzând țările baltice și CIS, 159.000 de evrei, 129.000 de bieloruși și 166.000 de persoane de alte naționalități.
