Kemal îi transmitea lui Mussolini, potrivit presei vremii, următorul mesaj: „Atacă-mă, iar când lupta s-a terminat singura problemă ce o vei mai avea de rezolvat va fi să găsești un loc de înmormântare în Asia Mică pentru oasele italienilor morți”.
Turcul îi mai transmitea italianului că îl considera un dictator, iar tirania a fost de multă vreme osândită pieirii, în timp ce el va renunța la dictatură când Turcia va fi pregătită pentru republică.
Însă insulta maximă era aceasta: „Italienii sunt mai buni oratori decât luptători”.
Anglia era în spatele Italiei în presupusul atac asupra Turciei, spunea Kemal, menționând că Anglia intenționa să stăpânească singură petrolul din regiunea Mosul.
O prietenie imposibilă
Despre situația dintre cele două țări să cităm din lucrarea „O prietenie imposibilă: diferențe și asemănări între politicile externe ale Italiei fasciste și Turcia Kermalistă” a lui Nicola Degli Esposti:
Documentele diplomatice arată nivelul tensiunii dintre cele două țări la mijlocul anilor 1920.
Turcia a perceput Italia ca o amenințare clară a integrității sale și a denunțat adunarea trupelor italiene în apropierea frontierei sale. Amenințarea nu s-a concretizat niciodată, iar acuzația Turciei a fost probabil făcută pentru a alarma comunitatea internațională.
Cu toate acestea, în vara anului 1924, Mussolini i-a cerut ministrului său de război Antonino Di Giorgio să pregătească planuri pentru acțiuni militare împotriva Turciei.
Conform planului Italiei fasciste, ideea unei alianțe mediteraneene, ca alternativă a Micii Antante, sponsorizată de Franța, ar fi trebuit să includă și Grecia.
Statul elen a început o politică de reconciliere atât cu Italia cât și cu Turcia, o politică care a încurajat speranța Italiei de o alianță trilaterală.
Deja în 1924, Mussolini vorbea despre proprietatea Italiei asupra insulelor Dodecanese ca „element fundamental al echilibrului în noua ordine a estului Mediteranei, care ar putea garanta relații pașnice turco-grecești.
Discuții pentru un tratat de prietenie între Italia și Turcia au început în primăvara anului 1926, când ministrul turc de externe Tevfik Rüștü Aras și-a confirmat bunăvoința în această direcție.
Negocierile s-au mișcat lent datorită prudenței păstrate de Turcia, care lucra în același timp la un tratat similar cu Grecia.
