Înainte de a deveni un aprig apărător al legii, Earp a fost arestat de mai multe ori pentru diverse infracţiuni, precum furt de cai, jaf, atac asupra unui şerif sau asociere cu prostituate. Fără îndoială, însă, că renumele i se datorează mai cu seamă rolului pe care Wyatt Earp l-a avut în cea mai faimoasă înfruntare din istoria Vestului, cea de la OK Corral, din 26 octombrie 1881, în Tombstone, Arizona.
Earp şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în Califoria, unde a fost consultant la mai multe filme mute cu cowboys. Cu această ocazie, el s-a împrietenit cu mai mulţi actori celebri ai perioadei timpurii a westernului, printre care William S. Hart sau Tom Mix.
Cel puţin acesta din urmă a fost atât de apropiat de fostul pistolar încât s-a străduit din răsputeri să convingă câţiva mari realizatori de la Hollywood să toarne un film despre Earp şi lupta de la OK Corral. Fără succes din păcate.
Tom Mix a fost atât de apropiat de Wyat Earp încât a fost unul dintre cei care au purtat pe umeri coşciugul acestuia, la înmormântare, în ianuarie 1929.
De asemenea, unul dintre cei mai celebri regizori din istoria filmului, John Ford, l-a cunoscut pe Earp, care îi vizita adesea platoul de filmare. Pistolarul i-a descris lui Ford în detaliu lupta de la OK Corral şi chiar i-a făcut un desen. Regizorul a folosit această schiţă pentru a filma lupta din My Darling Clementine.
În California, Wyatt Earp )foto) s-a împrietenit şi cu un tânăr actor pe nume Marion Morrison, care îşi va schimba mai târziu numele în John Wayne. Regizorul John Ford l-a angajat iniţial pe Wayne ca băiat bun la toate pe platou, ocazie cu care acesta l-a cunoscut pe Earp. Impactul pistolarului asupra tânărului aspirant la celebritate a fost atât de mare, încât a început să-l imite cu totul: mersul, felul de a vorbi, personalitatea.
La un anumit moment, John Wayne a recunoscut: „Earp a fost bărbatul care a făcut în viaţa lui lucrurile pe care eu încercam să le fac în film. I-am imitat mersul, i-am imitat vorbirea.”
Până la urmă, John Wayne a devenit unul dintre cei mai populari actori ai secolului 20 şi, cu siguranţă, cel mai faimos cowboy din istoria filmului. Şi toate acestea, graţie personalităţii zdrobitoare a lui Wyatt Earp.