Online

Incredibila poveste a „Femeilor pentru confort”

 Nicu Pârlog
Incredibila poveste a „Femeilor pentru confort”

Se împlinesc aproape o sută de ani de când primele femei străine au fost forțate să devină sclave sexuale pentru Japonia imperială, cu specificația că acesta este un subiect tabu și în prezent în Extremul Orient al Asiei.

Detaliile acestui episod tragic rămân și astăzi dureroase, rușinoase și politic sensibile atât în Japonia de azi, cât mai ales în țările care au fost sub ocupație niponă. Statisticile sunt fără replică. Azi mai trăiesc doar câteva astfel de femei, iar circa 90% dintre așa numitele „femei pentru confortul sexual” nu au supraviețuit celui de-al doilea Război Mondial.

Industria militarizării abuzurilor sexuale

Pe scurt, dur și fără menajamente, femeile pentru confort au fost nimic altceva decât nefericitele fete și femei răpite și forțate să devină astfel sclave sexuale în bordelurile de campanie destinate soldaților și ofițerilor Armatei Imperiale Japoneze staționată în teritoriile ocupate de aceasta pe perioada ultimei conflagrații mondiale.

Expresia în sine, de un cinism atroce, de „femei pentru confort” este nimic altceva decât traducerea mot a mot a termenului nipon de Ianfu, un eufemism pentru prostituate. Doar că aceste femei nu doriseră în niciun caz să devină prostituate, nici nu erau plătite pentru servicii sexuale, ci au fost pur și simplu femei răpite și violate sistematic, forțate să devină astfel sclave sexuale.

Nu au fost deloc un episod accidental sau de mici proporții. Istoricii și cercetătorii niponi ai acestui fenomen, afectați fără îndoială de această rușine pentru națiunea lor, estimează că numărul acestor victime s-ar fi cifrat în jurul valorii de „doar” 20.000 de femei. Istoricii chinezi avansează, în schimb, cifre nu doar mult mai mari, dar și mai apropiate de realitate. Undeva între 360.000-410.000 femei.

Majoritatea acestor victime proveneau din Coreea, China și Filipine, deși numeroase astfel de bordeluri de campanie au fost înregistrate și în Burma, Thailanda, Vietnam, Malaezia, Taiwan, Timorul de Est, Indonezia, Hong Kong. Nu doar femeile asiatice au ajuns sclave sexuale pentru soldații niponi, ci și europenele. Aproximativ 200-400 de olandeze și australience căzute prizoniere au avut aceeași soartă.

În istoria abuzurilor sexuale ale omenirii, capitolul femeilor de confort este umbrit doar de o atrocitate incredibilă cum a fost Masacrul din Nanking, operă tot a Armatei Imperiale Japoneze. Deși bordelurile de stat, destinate militarilor au existat în Japonia încă din 1932, cum au existat și în cadrul armatelor altor popoare, această formă de „stabiliment” s-a extins masiv și în teritoriile cucerite de niponi, după cel mai oribil episod al cuceririi Chinei de către japonezi, celebrul Masacru din Nanking, pe care unii istorici îl numesc chiar Violurile în Masă din Nanking.

În acest oraș numit fie Nanking, fie Nanjing, în data de 13 decembrie 1937, trupele nipone au săvârșit un orori și crime de război care s-au prelungit pe durata a șase săptămâni și au dus la exterminarea locuitorilor chinezi. În acest răstimp, soldații și ofițerii niponi au violat aproximativ 80.000 de femei, majoritatea acestora fiind ulterior ucise...

Bordeluri militare cu voie de la împărat

Cum veștile despre crimele și violurile în masă din Nanking au oripilat întreaga lume, Împăratul Hirohito a fost îngrijorat de impactul negativ pe care putea să-l încaseze imaginea Japoniei. După cum nota istoricul Carmen M. Agibay, Hirohito a ordonata armatei să extindă și să înființeze noi bordeluri militare într-o încercare ciudată de a preveni pe viitor astfel de atrocități din partea soldaților. Împăratul spera astfel nu numai că soldații niponi să se descarce de impulsurile sexuale, dar să fie redusă și controlată mai ales rata transmiterii bolilor cu răspândire sexuală.

Autoritățile niponi doreau inițial să recruteze prostituate profesioniste ca „personal” pentru bordelurile de campanie, dar s-a dovedit curând că numărul acestora era mult prea mic astfel încât să satisfacă cererea de carne vie. Așa că „recrutarea de prostituate” avea să se transforme rapid în răpirea de fete și femei din vastele teritorii ocupate, plus forțarea lor să accepte soarta de sclave sexuale pentru soldați. Victimele erau pur și simplu ridicate de pe stradă sau din case, mințite că urmează să fie duse să lucreze ca surori medicale, sau pur și simplu cumpărate de la familiile sărace, în unele cazuri.

După cum aminteam, aceste biete femei proveneau din tot sud-estul Asiei, dar marea lor majoritate erau aduse din Coreea, pe atunci nedivizată, precum și din China. Odată ajunse în bordelurile de campanie, femeile erau convinse „să lucreze” în urma unor violuri efectuate chiar de cei din echipele care le ridicaseră. Însă iadul abia acum începea. Victimele erau obligate să facă sex chiar și cu 40-50 de soldați pe zi, acolo unde numărul lor nu satisfăcea cererea.

Femeile destinate soldaților de rând erau adesea ținute în condiții mizere, de exterminare, astfel încât cam la 2-3 luni mureau de boli, violențe și malnutriție. Mărturiile supraviețuitoarelor sunt greu de parcurs. Toate relatează fără excepție despre violuri repetate al căror număr creștea înainte de bătălii, sarcini nedorite, avorturi în condiții mizere, boli cu transmitere sexuală, bătăi, plus abuzuri fizice și psihice pe care hârtia nu le poate relata.

„Acolo nu era un loc pentru ființe omenești, nici măcar pentru animale. Până și în abatoare era mai bine, căci acolo animalele mor repede. Noi eram chinuite tot timpul” afirmă Yong Soo Lee, o coreeancă supraviețuitoare, într-un interviu acordat în anul 2013 cotidianului Deutsche Welle. La fel ca restul femeilor, și ea a fost bătută și violată. „Nu aveam parte de liniște și odihnă, eram violată uneori timp de câteva zile, la intervale de 5-10 minute”, declară și Maria Rosa Henson, o filipineză forțată să fie femeie de confort în anul 1943.

Nici americanii nu păreau foarte deranjați

Din nefericire, sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial nu a însemnat și sfârșitul imediat al bordelurilor de campanie nipone. În anul 2007, reporteri din cadrul Associated Press au descoperit dovezi prin care autoritățile S.U.A. de atunci au permis  existența bordelurilor militare chiar și după încheierea păcii, ceea ce a făcut ca zeci de mii de femei să fie folosite în continuare drept sclave sexuale, de data aceasta de către soldații americani, noii stăpâni ai Japoniei. Rușinosul și traumatizantul fenomen a fost închis definitiv în anul 1946 de către generalul Douglas MacArthur.

La finele războiului, multe documente cu privire la bordelurile de campanie au fost intenționat distruse de către autoritățile nipone. Odată cu reconstrucția Japoniei, acest subiect a fost evitat de fiecare dată, dorindu-se uitarea sa. Din nefericire, femeile care supraviețuiseră ajunseseră să fie evitate la nivel social. Multe au murit în urma bolilor contactate în captivitate, altele s-au sinucis de rușine...

Când subiectul părea uitat, iar autoritățile de la Tokyo negau cu înverșunare însăși existența sa, în anul 1980, un grup de supraviețuitoare din Coreea de Sud au decis să-și spună poveștile. Zece ani mai târziu, resentimentele coreenilor față de niponi s-au soldat cu o dispută la scală internațională prin care Coreea de Sud critica deschis Japonia pentru negarea evenimentelor, și cerea compensații pentru victime și familiile lor.

În anii următori, tot mai multe femei au început să-și publice mărturiile, iar în 1993, autoritățile nipone au recunoscut adevărul cu jumătate de gură. Abia în 2015, japonezii au plătit compensații unor supraviețuitoare din Coreea de Sud. Subiectul rămâne deschis și azi, cu atât mai mult cu cât și restul statelor asiatice afectate încearcă să obțină recunoașterea victimelor respective, plus reparațiile compensatorii.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric