Sovietizarea teritoriilor anexate a început imediat după anexare.
În acest sens, au fost adoptate legi privind interzicerea partidelor politice tradiționale, naționalizarea pământului și a întreprinderilor, socializarea imobilelor, colectivizarea agriculturii, au fost desființate societățile culturale, au fost suprimate toate publicațiile periodice etc.
Chiar în primele săptămâni, noua stăpânire a confiscat de la proprietarii legitimi, fără a acorda vreo despăgubire, 225 de întreprinderi industriale, 74 de bănci, 294 instituții comerciale ș.a.
În urma unei decizii adoptate de Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) din Ucraina, în Regiunea Cernăuți au fost trimise 4970 de „specialiști sovietici” pregătiți să traducă în viață directivele autorităților cen‑ trale, din care 893 de activiști de partid, 1004 activiști sovietici, 777 specialiști în domeniul industriei, 540 recepționeri, 195 de specialiști în domeniul comerțului, 137 de lucrători ai justiției și procuraturii etc.
Dintre aceștia, 3145 erau membri plini sau candidați de partid.
„Specialiștii” nou‑veniți au fost numiți în toate funcțiile superioare de conducere.
Întemnițările au fost o modalitate de a forța naționalitățile din noile regiuni să se subordoneze total lui Stalin.
În acest scop, în teritoriile anexate, au fost constituite într‑un mod accelerat organele de represiune.
La 1 septembrie 1940 erau deja organizate și completate cu cadre Direcția pentru Regiunea Cernăuți a Comisariatului
Popular pentru Probleme Interne (cunoscut sub abrevierea NKVD), secțiile ei raionale, iar în februarie 1941, pe baza acestei Direcții, au fost create Direcții independente pentru Regiunea Cernăuți ale NKVD și Comisariatului Popular pentru Securitatea Statului (NKGB), cu lucrători recrutați din diverse regiuni ale Ucrainei și din alte republici sovietice.
Preconizând rezultate semnificative în activitatea noilor structuri, autoritățile sovietice au dispus, prin ordinul NKVD‑ului Uniunii Sovietice, din 7 septembrie 1940, și a unuia similar al NKVD‑ului Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, din 20 septembrie 1940, înființarea pe teritoriul regiunii a patru închisori: două la Cernăuți (nr. 1, prevăzută cu 128 de angajați și un plafon de 700 de întemnițați; nr. 2, cu 46 angajați și 160 deținuți), una la Hotin (42 angajați și 100 întemnițați) și alta la Storojineț (41 angajați și 60 deținuți).
În plus, la Cernăuți a fost organizat un arest preventiv, cu 40 angajați și cu un plafon de 160 deținuți.
În scurt timp, însă, numărul deținuților îl va depăși de câteva ori pe cel planificat.
Practic, deja în a doua jumătate a lunii iulie 1940, din fiecare comună au fost supuși represiunilor foștii primari și secretari de primărie, agenți fiscali, sanitari, membrii partidelor politice, animatorii vieții cultural‑naționale, foștii jandarmi, intelectualii de valoare etc., adică persoanele care făceau parte din cele 12 categorii sociale și politice evidențiate în instrucțiunile NKVD.
Numărul celor arestați era de ordinul sutelor de persoane.
Însă, obiectivul Kremlinului de a asigura securitatea și stabilitatea în regiunile recent ocupate nu putea fi atins numai prin arestări, procese, condamnări ale unor grupuri de lideri din aceste teritorii, bolșevicii considerând că sunt imperios necesare deportările.
În absența deportărilor, celelalte metode puteau deveni eficiente pentru impunerea controlului asupra regiunii anexate doar în situațiile în care era necesară dispariția doar a unui procent relativ mic de oameni, iar Regiunea Cernăuți – ca și Basarabia, de altfel – nu se încadra în acest scenariu moderat.
Elementele antisovietice
În vederea pregătirii deportărilor a fost necesară întocmirea listelor nominale cu persoanele care puteau fi încadrate în categoria „elementelor antisovietice”.
Tabelele au fost alcătuite pe baza rapoartelor informatorilor, investigațiilor realizate de forțele de securitate, denunțurilor unor cetățeni.
Chiar dacă, aparent, aceste liste păreau să poarte un caracter de acte juridice, sistematizate, în realitate cetățenii se puteau regăsi în tabele doar pentru că un anumit vecin a avut resentimente împotriva lor și i‑a denunțat autorităților sau din cauza faptului că unii oameni de pe listă au reușit să se ascundă sau să se refugieze și au fost ridicați alții, pur și simplu pentru a completa numărul stabilit de autorități.
Spre exemplu, la 2 august 1940, Bogdan Kobulov, adjunctul Comisarului NKVD al URSS, semna un ordin de deportare a 12.191 „elemente antisovietice” din regiunile românești încorporate RSS Ucrainene la 28 iunie.
