Verificarea amănunţită a trecutului şi activităţii majorităţii cadrelor de conducere ce proveneau din ilegalitate, la începutul anilor 1950, a creat o stare de tensiune foarte ridicată printre acei ofiţeri superiori ce ştiau că biografia lor ridica diverse probleme.
Lt.-col. Czeller Ludovic, fostul şef al D.R.S.P. Oradea, nu a mai rezistat psihic şi s-a sinucis prin împuşcare la 3 iunie 1952.
Cu un trecut de ilegalist aparent de invidiat (sindicalist din 1914, participant la rebeliunea bolşevică a marinarilor din Pula, comandant al tribunalului revoluţionar al unui batalion al Armatei Roşii Ungare în 1919-1920, membru P.C.dR. din 1930, organizator sindical comunist pe întreg Banatul în anii ’30), Czeller (care deţinea acum funcţia de şef al Corpului de Control al D.G.P.C.U.M.) era tracasat de faptul că verificările puteau să scoată la iveală mai multe „pete” ale activităţii sale.
Înainte de 1945 fusese arestat de două ori de Siguranţă, atât de cea română, cât şi de cea maghiară, de fiecare dată fiind suspectat că fusese eliberat în schimbul furnizării unor date referitoare la mişcarea comunistă.
În 1942, el chiar semnase o declaraţie explicită în care detalia activitatea comunistă a unor lideri ai organizaţiei de partid Oradea, pe baza căreia aceştia au fost condamnaţi (în 1945, după ce a fost numit şef al Chesturii de Poliţie Oradea, a încercat să distrugă documentul, dar nu a reuşit).
Însă motivul pentru care Czeller era interogat cu asiduitate era vechea şi strânsa sa relaţie de prietenie cu fostul lider maghiar László Rajk (devenit între timp „titoist” şi „spion”), pe care l-a vizitat de mai multe ori în Ungaria.
Coroborat cu acest fapt, Czeller putea fi destul de uşor acuzat de spionaj în favoarea occidentalilor, dat fiind incidental din vara lui 1949, când doi dintre subordonaţii săi (Elekes Toma – şeful S.J.S.P. Bihor – şi slt. Rada Ilie) i-au luat avionul pus la dispoziţie de conducerea Securităţii pentru a înăbuşi revolta ţăranilor din Crişana, l-au încărcat cu documente ale Securităţii şi au fugit în Iugoslavia, unde s-au predat americanilor.
De altfel, Czeller avea să fie acuzat că „s-a înconjurat de elemente necontrolate, duşmani ai regimului, ca spionul americanilor dr. Elekes Toma, a cărui activitate duşmănoasă nu a vrut s-o observe”.
Nu în ultimul rând, Czeller se temea şi de faptul că ancheta ce se prefigura în legătură cu atrocităţile comise în timpul reeducări de la Piteşti va scoate la iveală şi implicarea sa în coordonarea acestei acţiuni.
Conform unui referat de cadre postum, lt.-col. Czeller s-a sinucis „dându-şi seama că în cele din urmă situaţia sa dubioasă va fi complet demascată”, precizându-se şi faptul că „nervozitatea permanentă de care era stăpânit se datora în cea mai mare parte frământărilor ce le avea în legătură cu situaţia sa neclară din partid”.
Cum în momentul morţii era ofiţer M.A.I., fiul său a încercat peste ani să obţină pensie de urmaş, dar, pentru a fi refuzat în mod legal, în 1958 s-a emis o decizie de degradare şi scoatere retroactivă din minister a lt.-col. Czeller, datată chiar cu ziua morţii lui.
Motivul: „Activitate intensă contra clasei muncitoare, fiind şi agent al Siguranţei”.
