Online

Începuturile alimentării cu APĂ a BUCUREŞTILOR. Realizările PRIMARULUI Cariagdi

 Cătălin Pena
Începuturile alimentării cu APĂ a BUCUREŞTILOR. Realizările PRIMARULUI Cariagdi

Predecesorul sistemului de apă-canal al Bucureştiului a fost un proiect “pentru scurgerea mocirlelor” de la 1830, abia în deceniul şapte al secolului al XIX-lea inginerul francez Charlier schiţând alimentarea cu apă potabilă a Capitalei.

Până după Războiul de Independenţă nu s-a mai întâmplat aproape nimic. În 1879, primarul Bucureştilor, Dimitrie Cariagdi, a format o comisie care să aducă la zi proiectul realizat în 1876 de către Léon Guilloux, care era director general al căilor ferate române. Comisia a propus realizarea unui sistem modern de alimentare cu apă prin construcţia unor mari filtre de nisip la Bîcu-Arcuda, de unde apa Dâmboviţei, decantată şi filtrată, urma să fie adusă printr-un apeduct pâna la Cotroceni, iar de aici, distribuită prin cădere liberă în tot oraşul, fără a fi necesară o instalaţie de pompare, dată fiind diferenţa de nivel între Dealul Cotrocenilor şi majoritatea cartierelor bucureştene.

În 1880 este adoptat Consiliul Municipal proiectul Bürkli – Ziegler, care prevedea să se aducă apa de la Arcuda printr-un  apeduct de 1, 2 m, apa ajunge la rezervorul de 40.000 mc de la Cotroceni.

În documentele referitoare la alimentarea cu apă şi amenajarea sistemului de canalizare în Bucureşti se consemnează: La 13/25 iulie 1882, Primăria publică licitaţia pentru darea în întreprindere a lucrărilor de captare şi aducere a apei în oraş. Se prevedeau următoarele lucrări: captarea apelor, executarea unui rezervor pentru regularea debitului Dâmboviţei, construirea la Arcuda a 3 bazine pentru decantarea apei; la Bâcu două filtre; un rezervor de 10.000 mc la Cotroceni. Carl Culmann şi Arnold Bürkli-Ziegler (FOTO) preiau conducerea lucrărilor. Culmann moare în 1882, iar Bürkly-Zigler continuă lucrările, împreună cu o echipă compusă din trei ingineri români: Matac, Simion şi Giupescu, însărcinaţi cu supervizarea şi conducerea lucrărilor. Lucrările trebuiau terminate în 1884, dar s-au prelungit până în 1889.

 În 1890 se finalizează uzina de apa de la Grozăveşti (3 pompe de 500 l/s). Între 1890-1891 este finalizat rezervorul compensator de la Foişorul de Foc. Acesta nu serveşte scopurilor pentru care a fost prevăzut deoarece pompele de la Grozăveşti nu sunt suficient de puternice.  În 1905 Primăria a comandat o pompă centrifugă acţionată de o turbină cu aburi. În acelaşi an, se caută şi alte surse de alimentare cu apă, iar Elie Radu propune alimentarea oraşului cu apă subterană, deoarece izvoarele subterane din jurul capitalei sunt multe şi de calitate.

Între anii 1899 – 1901 se derulează lucrările de captare a apelor subterane din sud-vestul oraşului, din zona Bragadiru. Între 1906 – 1908 se construieşte staţia de la Ulmi. În perioada primului război mondial, atât reţeaua de distribuţie, cât şi instalaţiile sunt neglijate. Între anii 1924 – 1948 se constituie şi funcţionează Uzinele Comunale Bucureşti (UCB). Între 1926 -1927 staţia de la Arcuda este modernizată cu instalaţii de limpezire şi de prefiltrare a apei. În anul 1939 sunt începute lucrări pentru captarea apei din râul Argeş, în dreptul localităţii Crivina. În perioada 1923-1940 se execută lucrări pentru a asigura alimentarea cu apă potabilă în condiţii mai bune de presiune şi de calitate.

O altă realizare majoră a primarului Dimitrie Cariagdi, care a condus capitala între decembrie 1878 şi noiembrie 1883, a fost sistemul de canalizare din Bucureşti. Construcţia canalelor, din beton, a început pe 16 septembrie 1881 şi i-a fost alocat un buget de 5 milioane de lei. De asemenea a obţinut un credit de 15 milioane lei pentru canalizarea Dâmboviţei care provoca distrugeri serioase, ieşind din matcă. Tot în această perioadă s-a realizat şi reconstrucţia pavajelor cu piatră cubică. Toate aceste operaţiuni au fost posibile cu împrumuturi de la Casa de Depuneri. Preţul total al sistematizarii Dâmboviţei a fost de 15.150.000 de lei. În anul 1880 au fost finalizate planurile de rectificare şi de canalizare a Dâmboviţei.
 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric