„Cred că se va întâmpla destul de repede”
În ciuda avertismentelor venite de la Moscova, Finlanda va lua decizia cu privire la o posibilă aderare la NATO „în câteva săptămâni”.
Premierul finlandez Sanna Marin a făcut anunțul în timpul vizitei făcute în Suedia. Posibila candidatură la NATO este luată în calcul ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia, explică Sanna Marin.
„ Cred că se va întâmpla destul de repede. În câteva săptămâni, nu în câteva luni ”, a spus ea în cadrul unei vizite la omologul său suedez Magdalena Andersson, în timp ce Suedia nu exclude nici ea să se alăture alianței militare occidentale. Fără a-și exprima în mod deschis preferința, liderul finlandez a subliniat totuși avantajele de a fi membru al alianței militare, și nu doar un partener așa cum este Finlanda în prezent. „ Nu există altă modalitate de a avea garanții de securitate decât în cadrul apărării comune și descurajării, așa cum este garantat de articolul 5 al NATO ”.
Finlanda își dorește garanțiile de securitate oferite de NATO
„ Diferența dintre a fi partener și membru este foarte clară și va rămâne așa ”, a spus Sanna Marin. Dezbaterea privind aderarea sau nu urmează să înceapă miercuri în Parlamentul finlandez, iar executivul menționase deja o decizie până la începutul verii. Un summit NATO este programat pentru 29 și 30 iunie la Madrid. În paralel cu vizita Sanna Marin în Suedia, guvernul a prezentat miercuri Parlamentului o „ carte albă ” privind situația sa strategică după invadarea Ucrainei de către Moscova, menită să facă lumină asupra discuțiilor, scrie Le Figaro.