Evenimentul Istoric > Articole online > În timpul rugăciunii sale se face nevăzut
Articole online

În timpul rugăciunii sale se face nevăzut

În tinerețe a luptat pentru distrugerea icoanelor. A renunțat la iconoclasm în momentul în care un călugăr, care apară cultul icoanelor, i-a spus pe nume, deși se vedeau pentru prima dată.

Sfântul Ioanichie cel Mare a fost și un soldat remarcabil, reușind să-i salveze viața împăratului într-o lupta cu bulgarii.

S-a retras din armată după încheierea luptei cu bulgarii și a ales să-și petreacă viață în mănăstire.

După ce viețuiește în câteva mănăstiri, decide să se retragă în pustiu. După un timp petrecut în pustiu, se stabilește mai întâi în Muntele Conturiului, iar apoi în Muntele Olimp.

Din cauza invidiei, un monah a încercat să-l otrăvească, altul i-a dat foc chiliei, un altul să-l străpungă cu toiagul, însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu a rămas în viață.

A fost un luptător pentru cinstirea sfintelor icoane. Împreună cu patriarhul Metodie și cu împărăteasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane.

Potrivit Tradiție, Sfântul Ioanichie se ridică de la pământ în vremea rugăciunii sale, devenind nevăzut.

A trecut la cele veșnice în jurul anului 846.

Rodul luptei sale pentru dreapta credință este mărturisit și astăzi în slujbele bisericești: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ție!”.

 

Sursa: crestinortodox.ro

Registration

Aici iti poti reseta parola