Dar să-i dăm cuvântul lui Tudor Teodorescu-Braniște (foto), născut pe12 aprilie 1899 la Pitești și mort la 23 martie 1969 în București, jurnalist și un romancier:
Ici, banca ministerială, care nu este ocupată decât în zilele de „şedinţă agitate”. În mod obicinuit, un singur ministru – rare ori sprijinit de un subsecretar de stat – urmăreşte discursul deputatului înscris la cuvânt. Dincoace tribuna prezidenţială, secretarii, funcţionarii etc. Iar sub această tribună, masa stenografilor, cari ies pe rând din cuşca lor, ca nişte cârtiţe neostenite.
În faţa tribunei prezidenţiale, scaunele deputaţilor. Dacă e şedinţă mare, nu vezi un loc liber: vin şi senatorii, cari abandonează cu ingratitudine liniştea „maturului corp” ca să asculte un discurs de mare linie polemică şi ca să-şi aducă aminte de vremea când erau deputaţi, când întrerupeau în fiece clipă pe orator şi când strigau cu elan, după împrejurare:
„Jos” sau „bravo”.
Vin şi şefii de cabinet – şi, vai, Doamne! sunt din ce în ce mai mulți – la şedinţele mari ale Camerei. Băeţi tineri, vin să înveţe cum să se comporte, in ziua în care vor fi deputaţi. Fiindcă în fiecare deputat doarme un fost şef de cabinet; în fiecare senator – un fost deputat; în fiecare ministru – un senator de drept…
Dar oricât de interesante vi se par dv. marile desbateri, aşa cum le vedeţi în incintă, să ştiţi că nu aceasta este adevărata Cameră. Ceeace puteţi observa dv. din tribuna publică este numai aparenţa. Realitatea e aiurea.
E în culisele Camerei, acolo unde nu aveţi dreptul să răsbateţi. Fiindcă biletul, pe care l-aţi obţinut dela un prieten deputat, sau dela un prieten care e prieten cu un deputat, micul cartonaş dreptunghiular – care azi e verde şi mâine roz, pentru un control mai uşor, – nu vă dă dreptul să pătrundeți în culisele Camerei.
