Generalul Heraclius a preluat puterea la Constantinopol pe 3 octombrie 610, într-o perioadă foarte critică pentru Imperiul Roman de Răsărit. Capitala însăși era amenințată de la miazănoapte de avari, un trib de barbari care trecuse Dunărea, și de la miazăzi de perșii sasanizi.
În același timp, triburile slave se infiltrau în mod pașnic în regiunile depopulate ale peninsulei grecești, unde au adoptat rapid limba locală. Din acești slavi provin mulți din grecii de astăzi.
Imperiul Roman de Răsărit, ultimul vestigiu al vechiului Imperiu Roman, este pe punctul de a se prăbuși în fața acestor agresiuni externe și interne, când își face apariția providențială Heraclius.
Acest general foarte dotat, în vârstă de 35 de ani, este fiul exarhului, adică guvernatorul care conducea de la Cartagina provinciile grecești din Africa de Nord.
Heraclius debarcă cu trupele sale pe malurile Bosforului, îl răstoarnă de la putere pe tiranul Focas, îl ucide împreună cu toată familia și îi ia locul pe tronul de la Constantinopol.
Sub domnia sa, Imperiul Roman de Răsărit își ia numele de Imperiul Bizantin, de la Bizanț, vechiul nume al capitalei.
Vechea administrație a provinciilor, bazată pe separarea puterii civile de cea militară, este abolită în beneficiul unei noi entități: Tema. Aceasta este condusă de un Strateg care adună în mâna sa toate puterile.
În fine, la curtea noului împărat, limba latină este înlocuită cu limba greacă.
Heraclius însuși elimină titlurile de Cezar și de August, moștenite de la Roma antică. Renunță și la folosirea termenului Imperator, cel care conducea Imperiumul.
Adoptă în schimb titlul de Basileus, prin care îndeobște grecii îl desemnau pe Marele Rege al perșilor.
Heraclius a fost și protagonistul unui alt episod memorabil.
În anul 614, când a prădat Ierusalimul, împăratul persan Hosroe a luat cu el și Sfânta Cruce pe care a pătimit Iisus Hristos.
În anul 629, după ce i-a învins pe persani, Heraclius a recuperat Crucea și a adus-o la Ierusalim în cadrul unei ceremonii monumentale.
Pe 14 septembrie, chiar de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Heraclius intră în Ierusalim pe jos, purtând în Sfânta Cruce în spate. Urmat de un alai uriaș de credincioși, Heraclius a așezat Crucea la locul de unde fusese furată de perși, în Biserica Sfântului Mormânt.
Prin reformele sale fundamentale, istoricii sunt unanim de acord că Heraclius a prelungit viața Imperiului Bizantin cu încă opt secole.
